Data publicării:
Pensiile militare vor fi recalculate. Ce greșeli îndreaptă Guvernul Ponta
Guvernul Ponta a aprobat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte regimul pensiilor militare. Premierul a declarat la începutul ședinței de Guvern că nu este vorba de "pensii speciale", iar proiectul se bazează pe un sistem aplicat deja în ţările NATO şi europene pentru personalul militar.
Proiectul de lege privind pensiile militare are în vedere revenirea "la un statut adecvat pentru membrii sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională", se arată într-un comunicat al Guvernului.
"Se înlătură, astfel, sursa majoră de nemulțumiri pe care a reprezentat-o revizuirea pensiilor militare din anul 2010", precizează sursa citată.
Principalele modificări din proiectul de act normativ ce vor viza sistemul de pensii sunt:
- Pensiile se plătesc din sumele alocate la bugetul de stat prin bugetele MApN, MAI și SRI.
- Sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv, angajatorul nefiind obligat să plătească contribuția aferentă acestuia.
Citește și: PENSII SPECIALE PARLAMENTARI. Radu Zlati, singurul PNL-ist care nu și-a retras semnătura
- Angajatul va plăti lunar o cotă de contribuție egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale, sumă ce va fi vărsată la bugetul de stat. Baza lunară de calcul a contribuției individuale este solda lunară brută sau salariul lunar brut.
"Proiectul de Lege instituie reglementări prin care se revine, de principiu, la regulile care caracterizau sistemul pensiilor militare de stat. Vor exista pensii de serviciu, pensii de invaliditate și pensii de urmaș. Pensiile de serviciu vor fi: pensia de serviciu pentru limită de vârstă (în care limitele sunt cele prevăzute de legislația actuală și cresc, gradual, de la 55 de ani la 60 de ani), pensia anticipată și pensia anticipată parțială.
De asemenea, se revine la principiile de stabilire a pensiilor potrivit legislației specifice categoriilor de personal cu statut special din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, în vigoare până la data de 01.01.2011.
Citește și: Veste bună pentru pensionari. În ce condiții pot fi recalculate pensiile
Pensiile aflate în plată, stabilite în temeiul Legii nr. 263/2010, pentru cadrele militare trecute în rezervă în intervalul cuprins între 01.01.2011 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează potrivit reglementărilor cuprinse în aceasta. În cazul pensiilor care, prin noul mod de calcul, s-ar diminua, se păstrează cuantumul actual", se arată în comunicat.
Victor Ponta a declarat, la începutul şedinţei de guvern, că prin proiectul de lege privind pensiile militarilor încearcă "să îndrepte greşelile făcute în trecut".
"Adoptăm azi o lege extrem de importantă: legea pensiilor pentru militari. Nu sunt pensii speciale (...) doar îndreptăm greşelile făcute în trecut. Era necesar. Stabilim un sistem foarte clar care este aplicat în ţările NATO şi europene. Acesta stabileşte o predictibilitate pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în serviciul militar al unei ţări. Am vrut să legăm adoptarea proiectului şi trimiterea lui spre Parlament, cum mâine este Sfântul Gheorghe şi ziua Forţelor Terestre", a precizat Victor Ponta.
Guvernul a elaborat un proiect de act normativ care prevede că pensiile se plătesc din sumele alocate la bugetul de stat prin bugetul MApN, M.A.I. şi SRI.
Totodată, sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv. Astfel, angajatorul nu este obligat să plătească contribuţia aferentă acestora. Angajatul va plăti, lunar, o cotă de contribuţie egală cu cea individuală de asigurări sociale. Suma va fi vărsată la bugetul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News