Laura Radu, președintele Tribunalului București, a intervenit în direct la România TV după ce Parlamentul a decis eliminarea pensiilor speciale. Întrebată dacă parlamentarii știau că votează o lege ce va fi declarată neconstituțională aceasta a răspuns:
”Credem că și domnii reprezentanți ai puterii legiuitoare știau acest lucru. Este vorba de două decizii ale CCR despre care noi tot am vorbit, deciziile din 2000 și din 2010 în care CCR a arătat clar că pensia de serviciu este asociată statutului magistratului și independenței magistratului. Întâmplător, eram în ședința de bilanț a Tribunalului București în momentul în care am aflat această veste și pot să vă spun că s-a confirmat din partea colegilor mei în continuare menținerea suspendării activității pe perioadă nedeterminată. Noi sperăm să nu apară alte rațiuni pentru care CCR să își schimbe practica anterioară. Teoretic este puțin probabil pentru că în aceste două decizii ale CCR se face trimitere la numeroase reglementări internaționale”, a precizat Laura Radu, președintele Tribunalului București, în direct la România TV.
Cum se explică pensiile magistraților
Întrebată despre ”pensiile uriașe” ale magistraților, pensia medie fiind de 18.668 de lei, Laura Radu a răspuns:
”Pensia de serviciu și nu pensia specială, deci pensia de serviciu a magistraților este recunoscută ca fiind un procent de 80% din indemnizația de încadrare brută lunară. Acesta este procentul pe Legea 303/2004. Problema este alta că în anul 2018, în materie fiscală, toate contribuțiile au fost transferate de la angajator la angajat și atunci indemnizația brută de încadrare a crescut astfel că a apărut această valoare. De aceea, ele sunt la acest cuantum”, a mai spus Laura Radu.
Continuă protestul magistraților
”Protestul magistraților va continua pe perioadă nedeterminată. Vom aștepta demersurile Înaltei Curți către Curtea Constituțională.” a mai spus aceasta.
Întrebată de analistul politic Bogdan Chirieac dacă forma de protest a magistraților poate fi considerată o grevă, președintele Tribunalului București a răspuns:
”Nu poate fi considerată o grevă tocmai pentru faptul că se intră în sala de ședință și pentru că fiecare judecător în discuție directă cu părțile și cu avocații apreciază în ce măsură cauza este urgentă”, a încheiat Laura Radu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță