PENSII SPECIALE PARLAMENTARI. Radu Zlati (PNL), semnatar al legii, critică conducerea PNL
Deputatul PNL Radu Zlati, unul dintre semnatarii proiectului de lege pentru pensii speciale, critică partidul și sugerează o mai bună comunicare între conducerea PNL și parlamentarii săi.
"Liderii PNL sunt sau ar trebui să fie trecuți prin focul luptelor de imagine, lupte în care manipularea, oricât de joasă/josnică ar fi, nu a lipsit niciodată, inclusiv cea practicată prin intermediul mass-media. În fapt, un sfert din parlamentarii PNL au semnat o inițiativă legislativă care li se părea, in momentul respectiv, atât morală, cât și rațională. Eu încă mai sper într-un dialog între conducerea PNL și respectivii parlamentari. Nu de alta, dar, altfel, s-ar părea că agenda publică a PNL este făcute de niște surse media care, până ieri, înjurau cu foc partidul și liderii acestuia. Și încă o fac, atunci când li se pare că respectivul atac este cerut de cauză. Doar că această "cauză" nu este în nici într-un caz a PNL", a scris Radu Zlati, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News