Data publicării:

Pensii speciale. Daniel Constantin: O ruşine pentru guvernarea PSD - ALDE

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul Daniel Constantin susţine că "ordonanţa privind pensiile 'speciale' este o ruşine pentru guvernarea PSD - ALDE" şi că pensiile militarilor ar urma să fie îngheţate pe viaţă.

"Modificarea cadrului legal afectează peste 150.000 de persoane, care nu fac parte din sistemul public de pensii, ci aparţin de bugetele ministerelor de resort. În prezent, baza de calcul actuală a pensiilor militare este de 65% şi nu de 80%, aşa cum eronat afirma ministrul Muncii, iar limitarea acestor pensii este la 85% şi în niciun caz la 100%. Ce uită să mai spună Olguţa Vasilescu este că militarii au contribuit suplimentar la pensia privată, instituită cu anul 1967, respectiv la pensia civilă obţinută prin contributivitate, ca orice civil, pentru anii lucraţi după pensionarea din armată", afirmă Daniel Constantin, într-un comunicat de presă

El spune că PSD "adânceşte discrepanţele şi disfuncţionalităţile din sistem", continuând ce a făcut Guvernul Cioloş prin OUG 57/2016 "care a pus generalii şi chestorii ieşiţi în rezervă înainte de 1 ianuarie 2016 în situaţia de a avea pensii mai mici decât propriii lor şoferi trecuţi în rezervă după data respectivă".

În opinia lui Daniel Constantin, PSD vrea să introducă discriminarea, tăind doar militarilor în rezervă dreptul legal la creşterea pensiei, întrucât alinierea pensiilor la militari se face doar cu un procent din creşterea veniturilor personalului activ.

"Pensiile militarilor urmează să fie practic 'îngheţate pe viaţă' şi să îşi piardă puterea de cumpărare gradual, an de an, urmând a intra sub nivelul pensiilor contributive, care vor continua să fie indexate an de an cu 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu", opinează Daniel Constantin.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel