Pensii. Marius Budăi: 2019 va fi un an istoric
Anul 2019 va fi practic un an istoric, pentru că nu va mai trebui să completăm plata pentru sistemul de pensii prin bugetul de stat, a declarat, joi seara, ministrul Muncii, Marius - Constantin Budăi, la postul public de televiziune.
Anul 2019 va fi practic un an istoric, pentru că nu va mai trebui să completăm plata pentru sistemul de pensii prin bugetul de stat, a declarat, joi seara, ministrul Muncii, Marius - Constantin Budăi, la postul public de televiziune.
"Ca o noutate pentru acest an, vom avea chiar la bugetul de pensii un excedent bugetar. Va fi practic un an istoric când nu va mai trebui să completăm pentru sistemul de pensii plata prin bugetul de stat. În anul 2018 deficitul a fost foarte mic, s-a micşorat, iar în acest an vom avea chiar excedent. După transferul contribuţiilor şi după faptul că din decembrie 2016 până acum numărul locurilor de muncă a crescut cu peste 200.000. Spre bucuria noastră au început să crească locurile de muncă şi în industria prelucrătoare, în construcţii, în confecţii. Cel mai important este că au început să crească locurile de muncă sau necesitatea pentru angajaţi în construcţii şi în industria prelucrătoare", a explicat Budăi.
"Calendarul majorărilor promis în programul de guvernare va fi respectat"
Ministrul a reiterat că vor exista bani pentru tot ce se va întâmpla în acest an, iar calendarul majorărilor promis în programul de guvernare va fi respectat.
"Cu siguranţă vom avea bani pentru tot ce se va întâmpla în acest an. Ştiţi că şi în 2017- 2018 am avut, din păcate, parte de declaraţii iresponsabile din partea unor colegi din opoziţie, care nu au făcut altceva decât să aducă panică în rândul pensionarilor mai ales şi al salariaţilor. Fac o mică remarcă şi le spun că nu noi suntem cei cu tăierile, ci ei. Noi am promis că vom face un calendar al majorărilor, ne ţinem de el şi vom duce mai departe acest calendar. Avem calcule făcute. Prognozele noastre pentru creşterea economică şi pentru tot ce s-a întâmplat au fost ponderate, s-au dovedit a fi ponderate. Am avut rezultate financiare bune şi suntem siguri de ceea ce facem", a afirmat şeful de la Muncă.
El susţine că sunt foarte multe măsuri de încurajare a ocupării în programul de guvernare, pentru a transforma România dintr-o ţară cu mână de lucru ieftină într-o ţară cu mână de lucru calificată.
Vezi şi: Scut Deveselu - Rusia solicitare distrugere. Ce spune Bogdan Chirieac
Dăncilă, replică după refuzul lui Iohannis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News