Data publicării:

Pelerinajul de Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a încheiat. Număr impresionant de pelerini

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Evenimentele religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva au atras și în acest an un număr impresionant de pelerini la Iași, 38 de persoane necesitând intervenții medicale

Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, deşi participarea a fost numeroasă, nu au fost înregistrate incidente majore.

"Prin efortul depus de personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în sistem integrat, conform competenţelor, coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, au fost asigurate, în perioada 8 - 15 octombrie, condiţiile de siguranţă pentru ca peste 350.000 de persoane să se bucure de slujbele religioase şi celelalte evenimente desfăşurate în spaţiul public, prilejuite de Hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva"", au precizat reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Sursa citată a informat că, în cele şapte zile de manifestări, peste 260.000 de persoane au participat la pelerinajul la racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi peste 90.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinţilor şi Sfânta Liturghie Arhierească.

"Personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Poliţiei Locale Iaşi implicate au acţionat proactiv, cu accent pe prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurării protecţiei tuturor participanţilor, astfel încât aceştia să beneficieze de toate condiţiile pentru care au venit la pelerinaj. Situaţiile care au necesitat aplicarea măsurilor contravenţionale au fost înregistrate în special în afară sau în apropierea zonelor de afluire, drept pentru care au fost aplicate 203 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 49.920 lei", se menţionează în comunicatul de presă.

În timpul pelerinajului, o atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului ajutor

În timpul pelerinajului, o atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului ajutor.

"Echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim ajutor aflate la postul medical avansat deservit de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi şi de cel al UPU-SMURD Iaşi au acordat sprijin participanţilor în 606 situaţii cu afecţiuni medicale diverse (tahicardie, epistaxis, infecţie urinară, nevralgie, cefalee, stare febrilă, etilism acut, iritaţii, inflamaţii membre, ulcer trafic, astm bronşic, vertij, crize de lumbago, fractură membru superior). În 38 de situaţii cu afecţiuni medicale diverse a fost nevoie de investigaţii medicale de specialitate, astfel că au fost transportate la spital", arată sursa citată.

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău a asigurat integrarea tuturor măsurilor de ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi, la pelerinajul la racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cel mai mare pelerinaj ortodox din România, eveniment organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 8 - 15 octombrie.

Dispozitivul complex de siguranţă constituit pentru această manifestare a fost compus din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi.

Totodată, în perioada 13 - 15 octombrie, în cadrul dispozitivului integrat a fost angrenată şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel