Data publicării:

Pele ajunge, din nou, pe masa de operație

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Legenda fotbalului mondial, Pele, în vârstă de 78 de ani a ajuns din nou la spital.

Legendarul fotbalist brazilian Pele, abia revenit de la Paris, unde a fost internat câteva zile într-un spital, va fi operat de un calcul la uretră într-o clinică din Sao Paulo, relatează AFP.

Examenele medicale au relevat un calcul la uretra stângă, iar intervenţia este programată în timpul acestei spitalizări, însă nu a fost fixată o dată, a anunţat, miercuri, spitalul Albert Einstein, într-un scurt buletin de sănătate al Regelui Pele.

Edson Arantes do Nascimento, numele real al lui Pele, evocase luni, într-un comunicat, o misterioasă intervenţie chirurgicală suferită în Spitalul American din Neuilly, lângă Paris.

Pacientul se află într-o stare bună de sănătate din punct de vedere clinic, a precizat stabilimentul ultramodern de sănătate din Sao Paulo.

Citește și:

VIDEO Întâlnire Mbappe - Pele: Nu voi face niciodată ce a făcut el

Messi, la un pas să-l detroneze pe Pele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel