Data publicării:

Pedepsele primite de trei tineri care au batjocorit o fată de 11 ani

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ / Pixabay
Foto ilustrativ / Pixabay

Trei tineri au fost condamnați după ce au întreținut relații intime, prin constrângere, cu fată care nu împlinise încă 12 ani. 

Alegeri prezidentiale 2024

Trei tineri din Ostra au fost condamnați la pedepse de câte 3 și 4 ani de detenție, după ce au întreținut relații intime, prin constrângere, cu o minoră care nu împlinise încă 12 ani. Tânărul care era major la data comiterii faptelor are de executat 4 ani de închisoare în Penitenciarul Botoșani, în timp ce ceilalți doi, minori, au de executat câte 3 ani de detenție la Centrul Educativ Târgu Ocna, scrie Monitorul de Suceava.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au anunțat, în noiembrie 2019, că au pus în mișcare acțiunea penală față de trei indivizi acuzați că au constrâns o minoră să întrețină relații intime. Primul ar fi constrâns-o pe fată sub amenințarea că părinții ei vor afla că fumează, după care următorii cu darea în vileag a faptului că a întreținut relații intime cu cel dinainte.

Primul inculpat a amenințat-o că va spune părinților ei că fumează 

Din cercetări a rezultat că la începutul lunii octombrie, în timp ce minora se afla la locuința unei cunoștințe, un prim inculpat a amenințat-o că va divulga părinților ei faptul că fumează, dacă nu se supune dorinței sale. Actul sexual oral s-ar fi consumat, prin constrângerea fetei, a rezultat din cercetările coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Al doilea inculpat ar fi amenințat-o cu darea în vileag a primului act sexual

La scurt timp de la acest incident, un al doilea inculpat, prieten cu primul, ar fi ameninţat-o pe fată cu darea în vileag a primului act sexual, astfel abuzând și el de minoră.

Al treilea inculpatul, cu divulgarea primelor două acte sexuale

Povestea nu s-a terminat aici. Pe 27 octombrie 2019, al treilea inculpat a abordat-o pe fată și i-a spus că va divulga faptul că a întreținut relații intime cu primii doi, dacă nu va face și cu el. 

Mihai Maur P., în vârstă de 19 ani, din Ostra, a primit 4 ani de închisoare pentru viol în acest caz, în timp ce Radu Gabriel P., de 18 ani, și Andrei V., tot de 18 ani, ambii din Ostra, au primit câte 3 ani de închisoare.

Toți cei trei au fost identificați, joi seară, de polițiștii de la Frasin și duși, sub escortă, în locurile de încarcerare.

Inculpații au susținut pe parcursul anchetei că nu a fost vorba de viol, ci de act sexual cu un minor.

Sursă: Monitorul de Suceava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel