Pedeapsa maximă pe care o poate primi Pițurcă, dacă va fi găsit vinovat. Avocat: Discutăm de circumstanțe agravante
Avocatul Bogdan Bărbuceanu spune că Victor Pițurcă riscă pedeapsa maximă prevăzută în Articolul 291, plus încă o pedeapsă cauzată de circumstanța agravantă.
Victor Pițurcă a fost reţinut luni, 30 ianuarie 2023, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie. De asemenea, procurorii DNA l-au reținut și pe Gabriel Țuțu, șeful Romarm. Conform informațiilor, antrenorul și-ar fi folosit influența pentru ca niște contracte cu măști din pandemie să fie câștigate de o firmă a fiului său.
Ulterior, avocatul Bogdan Bărbuceanu a spus că, dacă va fi găsit vinovat, Victor Pițurcă riscă între doi și șapte ani de închisoare, ca urmare a traficului de influență.
Situația excepțională a pandemiei ar putea duce, însă, la o pedeapsă mai mare
Avocatul Bogdan Bărbuceanu a mai spus, în exclusivitate pentru DC News, că, dacă va fi condamnat, Victor Pițurcă riscă o pedeapsă maximă pentru fapta de trafic de influență, plus o altă pedeapsă pentru că fapta a fost săvârșită în condiții de stare de urgență:
„Deoarece fapta s-ar fi săvârșit în circumstanțe agravante (n.r. starea de urgență din pandemie), se mai poate adăuga, la pedeapsa maximă de șapte ani, încă un spor de până la doi ani. Discutăm de un maxim de nouă ani în cazul reținerii circumstanţelor agravante.
Dacă fapta este săvârșită profitând de o stare de urgență, cum a fost în cazul pandemiei, este o circumstanță agravantă prevăzută de Articolul 77, litera G, Cod Penal, ceea ce prevede posibilitatea majorării pedepsei cu până la doi ani. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă există probe și e găsit vinovat“, a spus, pentru DC News, avocatul Bogdan Bărbuceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News