”Europa poartă această responsabilitate, întrucât a sprijinit și continuă să sprijine și să acopere terorismul. Ea (n.r.- Europa) îi numește pe teroriști 'moderați' și îi împarte în grupuri, dar toți sunt extremiști”, a declarat Bashar al-Assad, într-un interviu pentru mass-media rusă, conform Agerpres.
Liderul regimului de la Damasc a adăugat că ”Europa încearcă să prezinte astăzi situația ca și când vina ei ar fi aceea că nu a reușit să aloce fondurile necesare sau să asigure o migrație organizată, cauze care au făcut ca mulți refugiați să se înece încercând să traverseze Marea Mediterană”.
Vezi și: Barack Obama a răbufnit la adresa Rusiei: "Nu puteți continua să …”
Președintele Bashar al-Assad a acuzat în continuare Europa de aplicarea ”unor standarde duble rușinoase" în legătură cu victimele din Siria. "Noi ne plângem toate victimele nevinovate, dar viața unui om care moare înecat în mare este mai prețioasă decât a unuia care moare în Siria? Cu ce este ea mai prețioasă decât cea a unui om nevinovat, decapitat de teroriști? Cum este posibil să nu se observe mii de copii, bătrâni, femei și bărbați care sunt victime ale teroriștilor în Siria? Aceste standarde duble rușinoase ale europenilor sunt inacceptabile”, a continuat Assad.
În același interviu, președintele sirian a mai declarat că ”orice om care părăsește Siria este o pierdere pentru țară, indiferent de poziția și capacitățile sale”, ținând să precizeze că, ”desigur, nu poate fi vorba în această privință de teroriști”.
Referindu-se la acțiunile coaliției conduse de SUA în lupta împotriva Statului Islamic, Bashar al-Assad a afirmat că acestea nu au schimbat cu nimic situația în Siria, gruparea jihadistă continuându-și expansiunea. ”Această coaliție nu influențează în niciun fel situația pe teren”, a mai declarat liderul sirian.
Cu toate acestea, el a subliniat că Siria este gata să coopereze în lupta împotriva terorismului cu țările occidentale, dar și cu Turcia, Arabia Saudită și Qatar, dacă aceste state își schimbă politica și modul de abordare a problemei și dacă va fi vorba de ”o reală coaliție antiteroristă și nu una iluzorie”.
Citește și: Ministrul de Externe al Ungariei îl desființează pe Victor Ponta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea