PE a adoptat o nouă lege împotriva despăduririlor. Se pot comercializa doar produsele care nu provin din defrişări
Parlamentul European a adoptat o nouă lege împotriva despăduririlor.
Ciocolată, cafea, lemn sau cauciuc: pentru a fi vândute în Uniunea Europeană (UE), aceste produse vor trebui să nu provină din defrişări, potrivit unui text de lege votat cu o foarte largă majoritate miercuri în Parlamentul European, informează Agerpres. Noua lege a fost adoptată cu 552 voturi pentru, 44 împotrivă şi 43 abţineri. Această reglementare are drept obiectiv lupta împotriva schimbării climatice şi protejarea biodiversităţii. Importarea în UE a unor produse derivate din vite, cacao, cafea, ulei de palmier, soia, lemn, cauciuc, cărbune din lemn şi hârtie imprimată va fi interzisă dacă aceste produse provin de pe terenuri defrişate.
Nu se vor interzice importurile din anumite ţări sau de anumite mărfuri, dar companiile vor putea vinde produse în Uniune doar dacă furnizorul lor a emis o aşa numită "declaraţie de diligenţă" care să ateste că produsul nu provine de pe terenuri defrişate şi nu a condus la degradarea pădurilor, inclusiv a pădurilor primare de neînlocuit, după 31 decembrie 2020, precizează comunicatul de presă.
Controale amănunţite
Parlamentul European solicită şi ca aceste companii să fie obligate să verifice dacă produsele respective respectă legislaţia aplicabilă în ţara de producţie, inclusiv legislaţia privind drepturile omului, şi că au fost respectate drepturile popoarelor indigene afectate. Parlamentul a reuşit inclusiv să extindă definiţia conceptului de „degradare a pădurilor”, care include conversia pădurilor primare sau a pădurilor regenerabile natural în păduri de plantaţie sau în alte suprafeţe împădurite. Aflată la originea a 16% din defrişarea mondială prin intermediul importurilor sale (majoritatea de soia şi de ulei de palmier, conform cifrelor din 2017), UE este al doilea distrugător forestier după China, potrivit Fondului Mondial pentru Natură (WWF), precizează AFP. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) estimează că 420 de milioane de hectare de pădure, o suprafaţă mai întinsă decât UE, au fost convertite din păduri în terenuri agricole între 1990 şi 2020. Consumul UE reprezintă aproximativ 10% din defrişările globale, iar uleiul de palmier şi soia reprezintă mai mult de două treimi din total.
Aceasta este „prima lege din lume ce va pune capăt defrişării importate”, a salutat eurodeputatul Pascal Canfin (Renew), în timpul unor dezbateri care au avut loc luni seara în Parlamentul European. „Toate sondajele de opinie arată că europenii nu vor să contribuie la defrişare, însă ei nu aveau posibilitatea de a şti, atunci când beau o ceaşcă de cafea dimineaţa sau o ceaşcă de ciocolată că, de fapt, ei sunt complici ai defrişării importate”, a spus eurodeputatul. Greenpeace a nuanţat anvergura textului legislativ, apreciind că acesta este „doar un prim pas”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News