Pe 21 septembrie, Lună Plină în Pești ”destul de stresantă”
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 15 sep, 23:11
WhatsApp
Foto Pixabay
Pe 21 septembrie va fi Lună Plină în Pești.

„Marte, planeta acțiunii, a energiei și a furiei, a intrat miercuri în semnul Balanței, unde va sta până pe 31 octombrie. Timp suficient să se întâlnească și cu Soarele și cu Mercur retrograd. Pe 21 septembrie avem o Lună Plină în Pești destul de stresantă”, a transmis Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens.

„În asemenea perioade, vom avea nevoie de tot felul de instrumente care să ne echilibreze sau care să ne ajute să nu luăm decizii pripite și să nu căutăm conflictele”, a subliniat Daniela Simulescu.

Eclipsă în noiembrie 2021

Va avea loc o eclipsă importantă în luna noiembrie. „19 noiembrie 2021. Țineți minte această dată. Atunci avem o Eclipsă de Lună/Lună Plină pe axa Scorpion-Taur. Până aici, nimic neobișnuit, doar că Eclipsa, pe harta astrologică a României, va zgudui multe puncte puternice”, a spus Daniela Simulescu.

„Să nu uităm de evenimentele politice importante de la finalul anului. Pe lângă asta, atunci când vorbim de Taur-Scorpion, suntem obligați să amintim de siguranță/asigurare, bani, resurse, informații ascunse. Atunci se va schimba ceva în conștiința românilor. Nu își are rost întrebarea dacă va fi de bine sau de rău. Va fi pur și simplu”, a mai transmis Daniela Simulescu.

G Ad:

Din 12 aprilie 2022, pentru următorii 13 ani, alta va fi lumea


„Din 12 aprilie, pentru următorii 13 ani, alta va fi lumea. Se va seta calea către mai multe lucruri. În primul rând, partea de dezinformare, dar şi o nevoie a oamenilor de a accesa zone mai spirituale, ezoterice, pentru că avem de-a face cu energia Peştilor. În toate direcţiile ne vom duce.

Vreau să atrag atenţia că tot ce înseamnă viciu va exploda. Dacă ai un viciu pe care nu l-ai tratat şi îl ignori în continuare, cu Jupiter-Neptun în Peşti, nu mai ai limită şi ajunge viciul să te controleze. Nu ne referim doar la alcool, de exemplu, ci şi la relaţii toxice sau alte lucruri care îţi fac rău.

Conjuncția Jupiter Neptun ţine cont şi de vindecare. Abia la anul s-ar putea să trecem peste ce înseamnă pandemie. Conjuncția este bună pe vindecare fizică şi emoţională, de aceea cred că la anul vor reieşi la suprafaţă toate problemele pe care le-am întâmpinat în 2020”, a spus Daniela Simulescu.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro