Data publicării:

PDL solicită demisiile lui Crin Antonescu şi Victor Ponta

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
PDL - CONFERINTA
PDL - CONFERINTA

Sever Voinescu a lansat un atac dur la adresa USL, după demisiile lui Ioan Rus şi a lui Victor Paul Dobre. El susţine că aceste demisii vin în contextul presiunilor făcute din interiorul USL. Sever Voinescu a cerut demisiile lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu pentru situaţia actuală. 

"După toate greşelile, dar şi porcăriile comise, ministrul de Interne nu mai avea altă variantă. Însă, dacă Victor Ponta nu demisionează el însuşi, atunci nu avem de-a face cu un act de asumare a responstabilităţii în al treisprezecelea ceas, ci cu un ţap ispăşitor, un cap politic aruncat opiniei publice, iar opreraţiunea de subminare a statului va continua. România se mai poate salva numai cu demisiile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, autorii principali ai coşmarului prin care trecem cu toţii", a precizat Sever Voinescu.

El a mai spus că, "odată cu aventura nebunească a demiterii prin referendum a lui Traian Băsescu, întregul sistem al administraţiei publice din România a fost subminat de un abuz politic fără precedent originar la vârful Guvernului".

“Nu am discutat, nici direct, nici la telefon, nici în vreun alt fel, n-am făcut nicio declaraţie publică la adresa domniei sale, astfel încât n-am o explicaţie pentru o asemenea afirmaţie”, a declarat Crin Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3.

“Una peste alta, cred că existau motive ca Rus să demisioneze, care ţin de gestiunea pe care ministerul condus de domnia sa o avea de făcut pentru referendum. N-am avut cea mai mică discutie privată, nici oficială, cu domnia sa”, a adăugat președintele interimar, care a precizat că MAI poate avea o conducere nouă, începând chiar de astăzi, contestând derapajul din declarația lui Ioan Rus, referitor la numele său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel