Data publicării:

PDL: Ponta vrea suprataxarea şi în domeniul privat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Proiectul propus de Ponta pentru suprataxarea bugetarilor cu salarii mari, ar putea fi extins şi în sectorul privat. Traian Ungureanu şi Cristian Boureanu au lansat un atac dur la adresa lui Ponta şi au spus că acesta este un "cutremur" pentru economia României.

"Cred că pentru economia României Victor Ponta este echivalentul unui cutremur. Iar ultima soluţie regretabilă pe care Victor Ponta şi Guvernul USL o pregătesc este un atac direct asupra sectorului privat care are toate şansele să fie taxat sub guvernarea Ponta", a spus eurodeputatul Traian Ungureanu.

El a susţinut că declaraţiile premierului Victor Ponta privind eventuala suprataxare a salariilor bugetare mari "au ajuns să pună direct în pericol cotaţia României şi traiul de fiecare zi al românilor".

"Justificarea domnului Ponta că va face acest lucru mai puţin la profesori, (...) mai puţin la magistraţi, de fapt maschează pregătirea unei legi care s-ar putea să afecteze nu numai bugetarii, ci inclusiv mediul privat. (...) Realitatea constituţională ne spune foarte clar că este imposibil să treci un astfel de impozit care să afecteze discreţionar numai o anumită parte a salariaţilor. Şi singura posibilitate ca Victor Ponta să îndeplinească ceea ce a spus, că va da o lege care să nu fie atacată la Curtea Constituţională, este de a duce acest impozit şi către mediul privat, nu mai vorbesc de ceilalţi bugetari", a explicat Boureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel