PDL anunță condițiile în care va boicota referendumul Constituției
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendumul pentru Constituție, în condițiile în care Legea fundamentală revizuită nu va respecta voința cetățeanului exprimată în 2009.

"Încă de la început, procesul de revizuire a Constituției a fost văzut mai degrabă ca un proces care se adreseazpă și are în atenție politicanul, un fel de reglare de conturi.  Cetățeanul  nu percepe Constituția Românei ca pe o lege care pune în centrul atenției cetățeanul", a declarat Adriana Săftoiu.

Aceasta a precizat, în continuare, că primul pas prin care "PSD repinge cetăţeanul este respingerea rezultatului aplicării referendumului din 2009, care prevedea Parlament unicameral și 300 de parlamentari. Prin acest fapt, PSD respinge de fapt cetățeanul, delegitmizează și decredibilizează, totodată, instituția referendumuluii, sfidează voința cetățenilor și contestă până la urmă instituția fundamentală prevăzută în Constituție, care spune că suveranitatea poporului este exercitată și prin referendum".

Purtătorul de cuvânt al PDL a criticat faptul că au fost respinse de Comisie amendamentele care dădeau "forţă" instituţiei referendumului, în timp ce au fost aprobate modificări care transformă Constituţia, "într-un dosar de norme metotodologice pentru aplicarea obsesiilor USL".

Răspunzând unei întrebări venite din partea unui jurnalist, Adrian Săftoiu a anunțat condițiile în care PDL va boicota referendumul pentru Constituție: "Dacă şi în Parlament va trece acel amendament cu 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţilor, dacă va rămâne tot Parlament bicameral, în acest caz, PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendum".
Ce spune Ioan Oltean
Tot vineri, vicepreședintele democrat-liberalilor, Ioan Oltean, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, a declarat că "sunt create deja condiţii pentru un boicot al referendumului de revizuire a Constituţiei din partea PDL", deoarece Comisia pentru revizuirea Constituţiei "s-a pronunţat foarte ferm că România va avea în continuare un parlament bicameral, cu un total de 300 de deputaţi, numărul de senatori urmând a fi stabilit prin legea organică, la care se adaugă, evident, parlamentarii minorităţilor naţionale".
În opinia lui Ioan Oltean, PDL va avea "un mare succes" cu demersul de boicotare a referendumului, dacă cvorumul de prezenţă rămâne cel actual, de 50% plus unu, şi dacă partidul va rămâne ferm pe această poziţie, potrivit Agerpres. "Eu cred că vom avea mare succes. Dacă cvorumul de prezenţă rămâne cel actual, pe un asemenea fond eu cred că PDL va succes, dacă, sigur, vom rămâne fermi pe poziţia boicotării referendumului, în sensul că mesajul nostru va fi corect receptat şi poporul nu va fi de acord să voteze o Constituţie care îi încalcă propria voinţă", a mai afirmat Ioan Oltean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel