Data publicării:

Pavel Filip, Republica Moldova: România, avocatul nostru în UE

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
pavel filip
pavel filip

România este avocatul şi susţinătorul Republicii Moldova pe platforma europeană pentru că este ţara care înţelege cel mai bine realităţile de aici, a declarat premierul moldovean Pavel Filip

Declarația premierului Filip a fost făcută în cadrul unei întâlniri, vineri, la Chişinău, cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene al României, Victor Negrescu, informează portalul Deschide.md.

Pavel Filip a apreciat susţinerea României pentru agenda europeană a Republicii Moldova, oferită atât la nivel practic prin asistenţa acordată în promovarea reformelor, cât şi la nivel politic, prin mesajele şi acţiunile întreprinse în cadrul UE. În acest sens, el a menţionat renovarea grădiniţelor şi a mai multor obiective culturale din republică, dar şi preluarea experienţei României în dezvoltarea programului 'Prima Casă'.

Pe dimensiunea dialogului cu UE, premierul moldovean a evocat propuneri de colaborare bilaterală, precum şi în cadrul Parteneriatului Estic, în formatul celor trei state asociate - Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. Avansarea în acest sens ar putea fi impulsionată de preşedinţia României la Consiliul UE, a spus el.

Şeful executivului de la Chişinău a mai spus că priorităţile care ar putea fi promovate de către România ţin de reluarea organizării reuniunilor în formatul Colegiului Comisarilor UE - Cabinetul de miniştri şi în cazul Republicii Moldova, precum şi organizarea primei şedinţe a Dialogului strategic de nivel înalt Republica Moldova-UE pe dimensiunea securităţii.

Eforturile Moldovei, apreciate în UE

'Eforturile pe care le faceţi sunt apreciate în UE şi suntem acolo pentru a vă ajuta. Preşedinţia Consiliului UE reprezintă o posibilitate de a aduce în prim-plan domeniile de interes, iar Republica Moldova este interesul nostru', a subliniat Victor Negrescu, care a abordat cu ocazia vizitei la Chişinău posibilitatea sprijinirii de către Bucureşti a parcursul european al Republicii Moldova, în special în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

În contextul planificării unei noi şedinţe comune a executivelor de la Chişinău şi Bucureşti, cei doi oficiali au indicat printre subiectele care ar putea fi abordate eliminarea tarifelor de roaming între cele două ţări, posibilitatea construcţiei liniei de cale ferată Chişinău-Bucureşti cu ecartament european, reabilitarea unor poduri, inclusiv cu asistenţa UE.

De asemenea, părţile şi-au exprimat disponibilitatea pentru organizarea reuniunii Comisiei interguvernamentale Republica Moldova-România pentru integrare europeană.


VEZI ȘI SIMONA HALEP - CAROLINE GARCIA, REZULTAT FINAL, SFERTURI ROMA



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel