Data publicării:
Paul Stănescu, remaniere. Rădulescu: Mi-a ridicat mingea la fileu
După ce vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării, a afirmat că va pleca atunci când va dori şi că nu îi este teamă că acest lucru s-ar putea întâmpla, deşi s-ar afla pe o listă a remaniabililor, potrivit Digi 24, deputatul Cătălin Rădulescu a reacţionat într-un mod ironic.
"Dacă ăsta e principiul pentru care o persoană trebuie să stea în Guvernul României, mă pot introduce şi eu în acest sistem şi îmi doresc şi eu să intru în Guvern şi să nu mai plec de acolo decât când vreau eu. Domnul Stănescu mi-a ridicat o minge la fileu şi vreau să cer partidului să intru în Guvern cu forţa, pentru că aşa vreau eu. Vreau să merg în acelaşi minister cu dânsul. Dânsul nu vrea să plece, eu vreau să mă duc cu forţa.
Nu sunt astea principiile care trebuie să stea la baza expertizei într-un minister. Într-un minister trebuie să fie oameni care să se priceapă la acel domeniu foarte bine", a declarat Cătălin Rădulescu pentru Digi 24.
Paul Stănescu declara, față de o posibilă remaniere a sa, că "niciun ministru nu e bătut în cuie, dar atât timp cât voi fi membru al Guvernului îmi voi face datoria până la capăt. (...) Am spus-o public şi o spun din nou, voi rămâne un om de partid, niciodată nu m-au interesat funcţiile în partid, nu mi-am dorit să fiu nici viceprim-ministru, nu mi-am dorit să candidez nici la funcţia de vicepreşedinte al partidului. Sunt un om de echipă, voi rămâne în PSD, chiar dacă cineva o să încerce să-mi ia carnetul, eu ştiu, nu ştiu cine, dar sigur voi rămâne în PSD şi sunt un om de stânga prin structura mea, fără discuţie acest lucru", a afirmat Stănescu, într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News