Data publicării:
Paul Lambrino a ajuns pe lista persoanelor urmărite de poliție
Paul Lambrino, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, a fost pus, vineri, pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română, după ce a fost căutat acasă pentru aplicarea mandatului de arestare și nu a fost găsit. Surse din anchetă arată că acesta ar fi plecat în Portugalia.
Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență, luare și dare de mită.
„La data de 17.12.2020 Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, fiul lui Mircea-Grigore si Helene-Henriette, născut la data de 13.08.1948 în Franta, loc. Paris, domiciliat în Mun. București, (...), condamnat la 3 ani si 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, arată IGPR pe site.
Polițiștii au mers joi seara acasă la Paul Lambrino pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. După câteva minute petrecute în locuința acestuia, polițiștii au ieșit pentru că prințul nu era acasă.
Acesta s-ar afla în Portugalia
Potrivit sentinței date joi de ICCJ, Al României Paul Philippe a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Surse din anchetă au declarat pentru Mediafax că Paul ar fi plecat în Portugalia. Polițiștii din Ilfov l-au luat, joi seara, de acasă pe omul de afaceri Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în același dosar.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat joi verdictul în dosarul retrocedării fermei Băneasa. Astfel, Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, oamenii de afaceri Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein la câte 5 ani de închisoare, iar prințul Paul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News