Data publicării:

Patru state UE solicită un armistițiu de durată în Gaza

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Patru țări din Uniunea Europeană cer un armistițiu de durată în Fâșia Gaza.

Patru țări din Uniunea Europeană au cerut luni, cu ocazia unei reuniuni ministeriale la Bruxelles, un armistiţiu de durată mai mare în Fâşia Gaza, atacată de Israel după raidurile Hamas din 7 octombrie pe teritoriul israelian, transmite AFP, scrie Agerpres.

Astfel, într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, lideri din Irlanda, Spania, Malta şi Belgia afirmă că ”trebuie să cerem imediat tuturor părţilor să declare un armistiţiu umanitar durabil, care să poată duce la încheierea ostilităţilor”.

Demersul are scopul de ”a pune capăt carnagiului, masacrării civililor nevinovaţi”, a explicat la sosirea la Bruxelles ministrul de externe irlandez, Micheal Martin.

Cele patru ţări semnatare cer ca Uniunea Europeană să adopte o poziţie fermă în această chestiune la summitul de joi şi vineri al Uniunii.

Citește și: Cum s-a terminat armistițiul și cum au fost reluate luptele dintre Israel și Hamas

Alte trei state UE cer noi sancțiuni împotriva Hamas

Într-o altă scrisoare, trimisă de Franţa, Italia şi Germania Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, au cerut noi sancţiuni împotriva Hamas, organizaţie islamistă considerată oficial teroristă de Uniune, Statele Unite şi Israel.

Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a precizat că astfel de sancţiuni au fost deja instituite, dar ”trebuie să mergem mai departe şi să permitem identificări individuale suplimentare".

Luni, la Bruxelles, mai mulţi miniştri europeni şi-au exprimat îngrijorarea şi faţă de situaţia din Cisiordania, unde extremiştii israelieni au ucis zeci de palestinieni. Martin a afirmat că ”nivelul de violenţă la care au recurs coloniştii (evrei) în Cisiordania creează riscul unei noi explozii”, iar omoloaga sa belgiană, Hadja Lahbib, a anunţat că va pleda ”pentru identificarea şi interzicerea accesului coloniştilor violenţi în întreg spaţiul Schengen”, în timp ce Colonna a declarat că Franţa ia în considerare adoptarea unor măsuri la nivel naţional.

Citește și: Netanyahu, către combatanţii Hamas: Acesta este sfârşitul, predaţi-vă acum!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel