Data publicării:

Patru români au fost arestați în Franța pentru furt de tractoare

Autor: Cernamoriț Ana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
tractoare
tractoare

Patru români au fost arestați în Eure-et-Loir, Franța, de către jandarmi. Românii fac parte dintr-o grupare infracțională organizată și sunt suspectaţi de furtul a aproximativ 50 de tractoare în Franţa începând de la sfârşitul lui 2010.

Prejudiciul total este de aproximativ 5 milioane de euro, un tractor valorând între 70.000 şi 120.000 de euro, în funcție de model. Bărbații cu vârste de peste 30 de ani, au furat luni trei tractoare din concesiunea unui comercinat de material agricol, la Rheu (Ille-et-Vilaine), la periferia Rennes.

Jandarmii au destructurat "o bandă care jefuia concesionari de tractoare agricole din toată ţara pe care le trimiteau în România", în tota 50 de utilaje, în valoarea totală de 5 milioane de euro, informează Mediafax.

Deşi valorează uneori cât un Ferrari, aceste utilaje au fost furate cu o metodă de o simplitate derutantă, ca nişte simple scutere, comentează Le Figaro. După şapte luni de investigaţii, jandarmii din cadrul Secţiei de Cercetări (SR) din Versaille (Yvelines) au destructurat această grupare infracţională organizată care a furat cele 50 de tractoare abia ieşite de pe poarta uzinei din Yvelines, Aisne, Nord, Bretagne sau Saône-et-Loire. Din România, filiera trimitea o echipă de "recunoaştere", alcătuită din trei-patru "experţi", care băteau drumurile din Franţa pentru a localiza concesionarii izolaţi.

Tranzitând Germania, Austria, Ungaria, "marfa" marca Massey Ferguson, New Holland sau Deutz-Fahr era negociată la "preţuri frumoase" în România. Anchetatorii de la Versailles au descoprit cu ajutorul Serviciului Tehnic de Cercetare Judiciară şi Documentare (STRJD) al Jandarmeriei de la Rosny-sous-Bois, peste 25 de astfel e "raiduri" începând din 2010. Amploarea aceste filiere internaţionale a fost stabilită cu ajutorul Oficiului Central de luptă împotriva infracţiunilor itinerante (OCLDI) şi ataşatului pentru securitate internă din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel