Patru nume din UDMR pe lista scurtă a înlocuitorilor lui Cseke Attila
Liderii UDMR iau în cvalcul patru variante ca posibili înlocuitori ai ministrului demisionar Cseke Attila pentru Sănătate. În ciuda zvonurilor privind o posibilă rupere a coaliţiei după această demisie, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a ţinut să precizeze că, în termen de 15 zile, va propune un nou ministrul al Sănătăţii şi că în cadrul coaliţiei trebuie găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor din sănătate.
Primul nume luat în discuţie de UDMR pentru a prelua locul lui Cseke Attila în Guvern este Vass Levente, au declarat surse din UDMR pentru realitatea.net. Vass Levente nu este străin de domeniul sănătăţii întrucât este medic şi a ocupat şi funcţia de consilier personal al ministrului Cseke Attila. Vass Levente este văzut şi ca posibil candidat la Primăria Târgu Mureş.
Al doilea nume vehiculat pentru şefia ministerului sănătăţii este Derzi Akos, deputat UDMR şi membru în comisia de Sănătate în Camera Deputaţilor.
Senatorul Gunthner Tibor este şi el luat în discuţie pentru fotoliul de ministru al Sănătăţii.
Demisia lui Cseke Attila din fruntea Ministerului Sănătăţii îl readuce în cărţi pe actualul viceprimar al Cluj-Napoca, Laszlo Attila. Potrivit Ziua de Cluj, el s-a aflat şi în decembrie 2008 pe lista scurtă pentru ministerul Sănătăţii, fiind de profesie medic.
Surse au declarat pentru realitatea.net că Derzi Akos şi Gunther Tibor au cele mai mari şanse să preia portofoliu lui Cseke Attila pentru că numirea miniştrilor din rândul parlamentarilor este o practică în UDMR. Mai mult, deputatul UDMR Derzi Akos face parte din organizaţia UDMR Bihor, la fel ca şi Cseke Attila. Un cuvânt important de spus în numirea Ministrului Sănătăţii îl va avea Ministrul demisionar Cseke Attila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News