Data publicării:
Patru militari români, răniți în Afganistan. Care este starea lor
Ministerul Apărării Naționale a anunțat care este starea de sănătate a celor patru militari români răniți în Afganistan.
Starea de sănătate a celor patru militari răniţi recent în Afganistan, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat, este bună, a informat, miercuri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN), transmite Agerpres. Militarii au fost transferaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul Medical Regional Landstuhl din Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi continuarea tratamentelor de specialitate.
Potrivit MApN, marţi, ei au fost vizitaţi de directorul centrului medical, care s-a asigurat personal că militarii români au parte de cea mai bună îngrijire şi că starea lor, atât fizică, cât şi psihică, este bună. De asemenea, cei patru militari sunt sprijiniţi şi de organizaţia nonprofit "Wounded Warrior Project", care are ca scop principal ajutarea militarilor răniţi în misiuni.
Cei patru militari din Batalionul 191 Protecţia Forţei "Golden Lions" au fost răniţi într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat ce a avut loc pe 21 octombrie, pe timpul executării unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate din regiunea Kandahar, Afganistan.
VEZI ȘI: Afganistan. Doi militari români, răniţi în timpul unei misiuni de patrulare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News