Data publicării:

Patronii a două cluburi și două terase din Mamaia, amendați de polițiști

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mamaia
Mamaia

Patru operatori economici din stațiunea Mamaia au fost sancționați de polițiștii constănțeni.

În noaptea de 25/26 iulie, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică al I.P.J. Constanța, împreună cu polițiștii stațiunii Mamaia, au acționat în zona cluburilor și teraselor din zona Summerland a stațiunii Mamaia, pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în ceea ce privește prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, conform Legii 55/2020.

Astfel, operatorii economici a două cluburi, respectiv două terase, au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 21.000 de lei, pentru neluarea măsurilor privind respectarea normelor de protecție sanitară și neasigurarea distanțării fizice între clienți.

Recomandări pentru operatorii economici și pentru turiști 

”Pe această cale, polițiștii îi sfătuiesc pe operatorii economici să nu încurajeze comportamentul turiștilor care, din dorința de a se distra, uită să respecte măsurile de distanțare fizică. Reamintim turiștilor că au datoria de a conștientiza riscul la care se expun pe ei înșiși, dar și pe cei din jur, prin nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel