Data actualizării:
Data publicării:

PATRICE FEUSSI, fotbalist din Liga 1 expulzat din România pentru ședere ilegală

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Serviciul pentru Imigrări a făcut un anunț incredibil: un fotbalist din Liga 1 va fi expulzat din România pentru şedere ilegală.

Serviciul pentru Imigrări Mureş informează că în urma unui control al reprezentanţilor săi, din 4 august, s-a descoperit că Patrice Feussi, jucătorul camerunez al celor de la ASA Tg. Mureş, nu a făcut demersurile necesare în vederea prelungirii permisului de şedere şi nici nu a părăsit teritoriul naţional.

"Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Mureş au emis pe numele cetăţeanului camerunez o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile", se arată în comunicatul remis de Serviciul pentru Imigrări Mureş.

Reprezentanţii clubului ASA Tg. Mureş au confirmat că este vorba despre fundaşul Patrice Feussi, recent adus la lot, după ce a evoluat la UTA Arad.

Responsabilul de imigrări de la ASA, Vasile Tohănean, a precizat că Feussi a primit o amendă contravenţională în valoare de 800 de lei, iar după ce o va achita, acesta va trebui să părăsească teritoriul României. Fotbalistul poate reveni rapid însă, iar clubul se va ocupa de depunerea unui nou dosar la Serviciul de Imigrări pe numele jucătorului, a transmis Tohănean, citat de gsp.ro.

Vezi și: FRF: CS U Craiova poate juca în LIGA I

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel