Patriarhul Daniel, omagiu pentru Casa Regală a României
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, duminică, un mesaj Custodelui Coroanei, Margareta, de Ziua Regalităţii.
"Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele luminoase de vitejie şi de înţelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă pentru tot ceea ce Monarhia Română (1881-1947) a realizat benefic pentru poporul român în plan spiritual, cultural, edilitar, educaţional şi filantropic", se arată în scrisoarea semnată de patriarh şi publicată pe pagina de Facebook a Familiei Regale române, conform Agerpres.
Patriarhul Daniel precizează că duminică sunt comemoraţi, la Catedrala Patriarhală, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana.
"Ne rugăm domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unităţii, libertăţii şi identităţii naţionale, moştenite de la înaintaşi, ca fiind simboluri ale demnităţii poporului român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni", mai transmite patriarhul Daniel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News