Patriarhul Daniel: Muzica rock nu este rea
Data publicării:
Autor: Alexandra Petrovici
WhatsApp
Preafericitul Daniel susține că muzica "rock" nu este rea, iar el o ascultă aunci când "nu are încotro", pe aeroport sau în mașină.

Patriarhul a fost prezent sâmbătă la Penitenciaul Jilava, unde a oficiat slujba de sfințire a unei capele. La ieșirea din capelă, PF Daniel a fost întrebat de către jurnaliști cum comentează afirmațiile unui preot ortodox, care ar fi declarat că tinerii din clubul Colectiv erau sataniști. Potrivit Agerpres, Patriarhul Daniel a răspuns că acele afirmații reprezintă o "provocare", deoarece nimeni nu a dezvăluit numele preotului.

Patriarhul Daniel a fost întrebat dacă știe că Papa Francisc a lansat un CD cu muzică rock. "Bine, Papa, că ei acolo au tradiție mai multă. Nu e rea (muzica rock, n.r.), cine a spus că este rea? Noi ascultăm că nu avem încotro, dacă se dă în avion sau în mașină. Eu nu am fost bun muzician. Dacă eram bun muzician rămâneam preot la mine în sat. Și așa m-au trimis la școală și m-au făcut profesor și pe urmă ne-au mai pedepsit și cu o slujbă mai grea. Eu la toate materiile când am fost la facultate am avut nota 10, numai la muzică am avut 8 și 9. Nu sunt un bun muzician", a mai spus PF Daniel.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel