Patriarhul Daniel: Educaţia creştină este lumină pentru societate
Patriarhul Daniel a evidențiat rolul educației creștine în viețile românilor, indiferent de vârstă.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, îi îndeamnă pe elevi, părinţi, bunici, învăţători şi profesori, într-un mesaj transmis cu prilejul începerii anului şcolar 2024-2025, să preţuiască şi să cultive educaţia creştină în familie, biserică şi şcoală, potrivit Agerpres.
"La începutul anului şcolar 2024-2025, îi felicităm şi binecuvântăm pe elevi, părinţi, bunici, învăţători şi profesori, îndemnându-i, cu dragoste părintească, să preţuiască şi să cultive educaţia creştină în familie, biserică şi şcoală. Educaţia creştină vizează creşterea duhovnicească a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Fundamentul vieţii creştine este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru a-i oferi omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la sfinţenie, la desăvârşire. De aceea, Domnul Iisus Hristos a poruncit: 'Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este' (Matei 5, 48)", le transmite patriarhul elevilor, părinţilor şi dascălilor.
Întâistătătorul BOR atrage atenţia că "transmiterea învăţăturii de credinţă în familie este înlesnită mai ales prin modelul de vieţuire al părinţilor şi bunicilor, iar în biserică şi în şcoală prin răbdarea, înţelepciunea şi dragostea elevului şi a profesorului de religie".
"Întrucât principiile educaţionale creştine se întemeiază pe textele inspirate de Duhul Sfânt ale Sfintei Scripturi, cunoaşterea învăţăturii revelate reprezintă condiţia înscrierii copilului pe calea creşterii duhovniceşti. Educaţia creştină se realizează în spaţiul familial, eclesial şi şcolar", a adăugat patriarhul.
Potrivit acestuia, "atât disciplina şcolară religie, cât şi cateheza parohială promovează o vedere a sensurilor profunde ale realităţii vieţii şi lumii, contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi orientare, propune modele de bunătate şi sfinţenie, îi ajută pe elevi să înţeleagă istoria şi cultura continentului nostru".
"Aşadar, educaţia creştină, realizată în biserică şi în şcoală, este necesară şi pentru o bună convieţuire în familie şi societate. (...) Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, "Învăţătorul" (Matei 23, 10) şi "Mântuitorul nostru" (Tit 1, 4), să lumineze sufletele elevilor, părinţilor, bunicilor, învăţătorilor şi profesorilor, pentru a aduce roadă multă în familie şi societate", a mai transmis patriarhul Daniel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News