Patriarhia se ceartă cu Finanțiștii
Neimpozitarea activităților și proprietăților deținute de unitățile de cult din România de către stat, precum și alocarea unor sume de bani de la buget pentru susținerea cultelor au devenit un subiect controversat între Patriarhia Română și jurnaliștii de la săptămânalul ”Finanțiștii”. Astfel, urmare a publicării unui material în publicația menționată, intitulat ”Bisericile capitalismului s-au lepădat de Fisc”, Patriarhia Română susține că adevărul este prezentat tendențios, iar autorul articolului dovedeşte lipsă de informare în legătură cu destinaţia veniturilor unităţilor bisericeşti şi ignoranţă în ceea ce priveşte modul de organizare şi funcţionare a acestora, pe care îl confundă cu cel al societăţilor comerciale, se arată într-un comunicat al instituției bisericești.
Potrivit Patriarhiei Române, scutirea de impozite a unităților de cult este o necesitate, în contextul în care acestea au un statut juridic ca unităţi de drept privat, dar de utilitate publică, aceasta aplicându-se condiționat, funcție de folosirea fondurilor obținute în scpuri bine definite, restul activităților economice desfășurate fiind impozitate asemeni tuturor societăților comerciale.
În legătură cu alocarea unor fonduri de la bugetul statului, Patriarhia Română amintește că este consecința secularizării de către stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, iar contribuția statului la salarizare preoților reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti, precizând că ”foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor”.
De asemenea, Patriarhia Română susține că opera social-filantropică a instituției de cult din anul 2011 cuantifică 706 de așezăminte și nu 279, cum greşit se menţionează în cuprinsul articolului, pentru care eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 54.000.000 lei.
Referitor la ”scutirea de impozit pentru clădirile şi terenurile aflate în proprietatea Bisericii”, comunicatul precizează că ”situaţia din România este asemănătoare cu statutul cultelor din alte ţări europene, ca de exemplu Germania, Spania, Italia, Franţa etc., unde de asemenea cultele religioase nu plătesc impozitul pe clădiri. În acelaşi timp, activitatea Cultelor din unele ţări europene este sprijinită prin direcţionarea unui procent din impozitul pe salarii sau pe venit spre cultele oficial recunoscute”.
Astfel, Patriarhia acuză ”lipsa de informare în legătură cu destinaţia veniturilor unităţilor bisericeşti şi ignoranţa în ceea ce priveşte modul de organizare şi funcţionare a acestora, pe care îl confundă cu cel al societăţilor comerciale” și apreciază materialul publicat în săptămânal drept un ”demers jurnalistic ratat” menit a crea falsa impresie că unităţile bisericeşti sunt societăţi comerciale profitabile.
Vezi aici comunicatul integral
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News