Data actualizării:
Data publicării:

Pata Rât, alunecări teren, stare de urgenţă. Decizia care nu mulţumeşte

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Facebook / Consiliul Judeţean Cluj
Foto Facebook / Consiliul Judeţean Cluj

Joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a respins cererea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj de declarare a stării de alertă în cazul rampei de deşeuri de la Pata Rât.

"CJSU Cluj s-a întrunit în urma solicitărilor Consiliului Judeţean Cluj şi s-a analizat cerinţa de declarare a stării de alertă în cazul alunecărilor de teren de la fosta rampă de deşeuri de la Pata Rât. După discuţii s-a votat că nu se încep procedurile pentru declararea stării de alertă. În urma deciziei se vor găsi soluţii pe plan local de rezolvare a problemelor, fără declararea stării de alertă, şi s-a stabilit şi un grup de lucru pentru urgentarea rezolvării problemei', a declarat prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherecheş.

Vicepreşedintele CJ Cluj, Marius Mânzat, a spus că decizia CJSU Cluj nu mulţumeşte instituţia pe care o reprezintă. 'CJ Cluj a solicitat declararea stării de alertă dintr-un motiv foarte simplu, puteam acţiona de îndată pentru eliminarea poluării produse de levigatul (n. r. - substanţă toxică rezultată în urma descompunerii deşeurilor) scurs la Pata Rât. Staţia de osmoză inversă pentru epurarea levigatului, pe care am contractat-o şi care trebuie instalată în 30 de zile, trebuie instalată pe un teren care este al unui proprietar persoană privată. Dacă acesta refuză să vândă, să închirieze sau să concesioneze terenul, nu vom avea unde să punem staţia. Starea de alertă ne permitea să folosim terenul, să punem staţia de epurare, iar în timp urma să se reglementeze situaţia juridică a terenului. Juriştii Prefecturii Cluj au spus că, în baza unor articole de lege, nu se poate acorda starea de alertă', a menţionat Marius Mânzat.

[citeste si]

El a mai spus că CJ Cluj va aplica măsurile necesare pentru rezolvarea problemei alunecărilor de teren de la Pata Rât, dar că acestea vor dura mai mult decât în cazul în stării de alertă, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel