Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel,  cu ocazia  Sfintelor Sărbători de Crăciun a emis Pastaorala adresată credincioșilor. Egoismul constant produce în om împuţinare şi moartea vieţii spirituale, iar iubirea şi dărnicia aduc împlinire şi sfinţire, adevărul fiind concentrat în înţelepciunea populară românească "dar din dar se face Rai", spune PF Daniel.

 "Pastorala de Crăciun

 Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire

Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire,

 S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S‐a făcut om.” (Crezul ortodox)

 Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

 Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S‐a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. „Această mântuire au căutat‐o cu stăruinţă şi au cercetat‐o cu de‐amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la noi” (I Petru 1, 10).

Când Fiul lui Dumnezeu este dăruit de Tatăl pentru viaţa şi mântuirea lumii, El nu este dăruit ca un obiect, ci ca Persoană liberă, smerită şi iubitoare, deoarece Fiul Se dăruieşte Tatălui prin ascultare smerită şi Se dăruieşte oamenilor prin iubire milostivă, vindecând orice boală şi orice neputinţă din popor şi iertând păcatele celor care se pocăiesc.

 Întruparea, scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea

 Aşadar, taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne‐a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la El, la viaţa cerească.

 De aceea, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S‐a făcut Om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare lucrare mântuitoare a fost şi scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă de profeţii lui Dumnezeu inspiraţi de Duhul Sfânt, iar apoi a fost văzută şi mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), a fost apărată şi formulată ca dogmă de către Părinţii Bisericii în faţa ereziilor, a fost preamărită în rugăciuni şi  lăudată în cântări de‐a lungul veacurilor de către toţi creştinii binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu.

 Pentru Sfinţii Apostoli contemplarea tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul întregii teologii, al întregii vieţi spirituale şi al misiunii Bisericii în lume. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, uimit în faţa iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume, exclamă: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zice: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

 Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioşi şi mărturisitori, imnografi şi melozi, n‐au încetat să preamărească taina iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, care s‐a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În această privinţă, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „din dor nesfârşit după oameni, Cel ce există din fire S-a făcut cu adevărat însuşi cel iubit”1, adică om.

 Hristos Domnul ne-a descoperit în El însuşi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni Cine altul poate mântui sau vindeca pe om de păcat şi de moarte decât Dumnezeu Cel fără de păcat şi moarte? Cântările ortodoxe ale Naşterii Domnului vorbesc despre vindecarea omului de păcat prin Naşterea lui Hristos: „Pe cel după Chip şi după asemănare văzându‐l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într‐Însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care strigă: slavă arătării Tale, Izbăvitorul meu şi Dumnezeu” (Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul). Iar Sfântul Grigorie de Nyssa († 395) descrie scopul Întrupării Fiului Cel veşnic al lui Dumnezeu, zicând: „Firea noastră cea slăbănogită, într‐adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe Cel ce‐i va întinde mâna, cel ce‐şi pierduse viaţa aştepta pe Dătătorul ei”

 Pe scurt, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rezumat învăţătura despre scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu astfel: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după har”.

 Sau: „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului, pentru ca oamenii să devină fii ai lui 1 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 5, traducere din limba greacă veche, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.

 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt Catehetic sau Despre învăţământul religios, VIII, în PSB 30, Scrieri. Partea a doua: Scrieri exegetice, dogmatico‐polemice şi morale, traducere şi note de pr. prof. dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, 1998, p. 302. 3 Dumnezeu după har”. Toţi oamenii care, prin credinţă şi Botez, primesc pe Hristos ca Mântuitor al lumii devin fraţi şi surori în Hristos, nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci prin înfierea dumnezeiască după har (cf. Ioan 1, 12). Aşadar, de la Întruparea şi Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca Om, iubirea Preasfintei Treimi umple inima umană a Fiului lui Dumnezeu de iubire dumnezeiască infinită şi eternă pentru întreaga umanitate, iar iubirea veşnică a Tatălui faţă de Fiul Său Care S-a făcut Om este şi iubire veşnică pentru oameni, împărtăşită lor prin Duhul Sfânt. Ca atare, întrucât Hristos Domnul ne‐a descoperit în El însuşi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, fiecare fiinţă umană iubită de Dumnezeu este un loc sacru al prezenţei lui Hristos. „Taina omului‐frate” este, de fapt, taina iubirii lui Hristos prezent în fiecare om. „Dumnezeu ‐ spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – S-a făcut sărac de dragul nostru şi a luat asupra Sa, prin împreuna‐pătimire patimile fiecăruia, şi până la sfârşitul lumii pătimeşte mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogie cu pătimirea fiecăruia. ”3 Sensul vieţii se descoperă prin dăruirea de sine

 Prezenţa tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci şi smeriţi, „în aceşti fraţi prea mici” ai Săi (cf. Matei 25, 37‐40) se explică prin iubirea Sa milostivă şi smerită pentru fiecare fiinţă umană. Taina omului‐frate ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm.

 În acest înţeles duhovnicesc al iubirii milostive ca poartă a mântuirii omului, anul 2012 a fost consacrat în Biserica noastră drept „An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”. De aceea, în centrul atenţiei noastre pastorale şi misionare s‐a aflat Taina Sfântului Maslu ca Taină a vindecării trupului de suferinţă şi a vindecării sufletului de boala păcatului. Mai precis, am fost chemaţi să aprofundăm învăţătura de credinţă ortodoxă privitoare la Taina Sfântului Maslu şi să amplificăm ajutorarea sau îngrijirea bolnavilor, prin iubire milostivă faţă de cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte.

 Lucrarea aceasta a Bisericii a fost benefică şi sfinţitoare pentru mulţimea bolnavilor din unităţile medicale şi din parohii. Ea a întărit comuniunea frăţească, conlucrarea pastorală şi social‐filantropică între cler şi credincioşii mireni, dar şi între Biserică şi alte instituţii. Această lucrare trebuie continuată şi în viitor, pentru că mâinile celor care ajută pe oamenii aflaţi în suferinţă sunt mâinile iubirii milostive a lui Hristos.

 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul şi sufletul, chipuri ale Bisericii, introducere, traducere, note şi două studii de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 45. 4 Iubiţi credincioşi şi credincioase, În timpul Postului Crăciunului, mulţi dintre dumneavoastră v‐aţi învrednicit să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, Cel răstignit şi înviat, primind astfel iubirea milostivă şi sfântă a lui Hristos. De aceea, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos trebuie să ne facă milostivi faţă de suferinţele semenilor noştri pentru care Mântuitorul S‐a născut, a pătimit, a murit şi a înviat. „Vrei să cinsteşti Trupul Stăpânului? ‐ spune Sfântul Ioan Gură de Aur ‐, nu-L dispreţui, când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, prin haine de mătase (care acoperă Sfântul Potir, n.n.), în timp ce afară Îl laşi gol, tremurând de frig. (…) Cinsteşte-L deci, împărţind averea ta cu cei săraci: căci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur”.

 Omul care nu se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu, prin rugăciune, şi semenilor săi, prin fapte bune, sărăceşte spiritual şi se dezumanizează. De ce? Pentru că a pierdut sensul vieţii ca dăruire de sine. Egoismul constant produce în om împuţinare şi moarte a vieţii spirituale, iar iubirea şi dărnicia aduc vieţii omului împlinire şi sfinţire. Adevărul acesta este concentrat în înţelepciunea populară românească a expresiei: „Dar din dar se face Rai”, adică omul milostiv primeşte de la Dumnezeu Cel milostiv lumină, pace şi multă bucurie în suflet.

 Naşterea Mântuitorului ne descoperă pe Dumnezeu ca fiind călător şi colindător în lume Hristos Domnul S‐a născut într‐o călătorie a Maicii Sale şi a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume şi colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui ceresc, a cărui poartă sau pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârşite în ea sunt arvuna vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.

 Deoarece Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind călător şi colindător în lume, creştinii ortodocşi români văd în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume. Iar preoţii care poartă icoana Naşterii Domnului la casele oamenilor simbolizează pe păstorii de la Betleem, dar şi pe Însuşi Hristos‐Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea lui Dumnezeu.

 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 50 la Evanghelia după Matei, III, în PSB 23, Scrieri partea a treia. Omilii la Matei, introducere, traducere, indici şi note de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Editura

 Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 584. 5

 Ca odinioară în Betleem, Hristos vine tainic astăzi la noi şi prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neaju toraţi. Prin urmare, mai ales în aceste zile, să urmăm îndemnul „colindului sfânt şi bun”: „Şi-acum te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun,/ Dar nu uita, când eşti voios,/ Române, să fii bun”.

 Să‐i cuprindem în iubire frăţească şi pe românii care se află dincolo de graniţele României, dorindu‐le ajutor de la Dumnezeu în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, cu gândul la cei dragi din ţară.

 Dreptmăritori creştini,

 Acum, la sfârşit de an, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru ajutorul dăruit nouă la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului, care se apropie de cota zero, adică se finalizează infrastructura sau baza pe care va fi construită Biserica mare, cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”. În mod deosebit, mulţumim şi celor prin care Dumnezeu ne-a ajutat, şi anume: ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi ai Bisericii noastre, care lunar trimit la Patriarhie câte o donaţie pe bază de chitanţă, pentru construirea Catedralei noi. Între eparhiile donatoare a fost fruntaşă, şi anul acesta, Arhiepiscopia Bucureştilor.

 Cu multă recunoştinţă, mulţumim autorităţilor centrale şi locale care ne‐au sprijinit financiar, înţelegând că această Catedrală este o necesitate liturgică, dar şi un simbol al credinţei apostolice a poporului român şi al demnităţii lui.

 La cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2012 spre 1 ianuarie 2013, suntem chemaţi să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2012 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2013.

 Amintim aici că anul viitor, 2013, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, întrucât se împlinesc 1700 de ani de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat Edictul de la Mediolan (Milano) din anul 313, prin care înceta persecuţia împotriva creştinilor. Pentru şcolile teologice din Patriarhia Română, anul 2013 este şi Anul comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român (1903‐1993).

 Dorim ca bucuria sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă pace şi sănătate, lumină şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale Sărbători fericite! şi „La mulţi ani!” . „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13).

 Al vostru către Hristos‐Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

 † D a n i e l

 Arhiepiscop al Bucureştilor,

 Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,

 Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române"

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News