Avem nevoie de cuvinte. Cuvinte care să ne reamintească motivul suprem pentru care ridicăm capul din pernă dimineața. Avem nevoie de oameni. Oameni cu minți luminate de la care să deprindem învolburarea de-a trăi sub egida zâmbetelor gratuite și-a frunților neatinse de îmbufnare. Avem nevoie de timp. Timp pe care să-l oferim din prea-plinul inimii celor de lângă noi, celor singuri pe care nimeni nu-i întreabă cât e ceasul, celor descumpăniți, nedreptățiți de destin sau, pur și simplu, plictisiți. Avem nevoie de răbdare. Răbdare cu toți cei care mai cred în minuni dar se tem să le înfăptuiască. Avem nevoie de perechi de ochi care să ne privească și să ne răzbune întunecimile, brațe care să ne cuprindă pe după umeri, degete care să ne atingă și pași care să ne călăuzească înspre glorie.

Avem nevoie de puțină magie, cu tot cu sclipirile ei de sidef. De pulbere aurie pe buricele degetelor, de roz dansant pe pleoape și purpuriu rebel pe tâmple. Avem nevoie de copii și de poveștile lor cu sirene adormite, licurici dogoritori și unicorni dantelați. Avem nevoie să mai credem în elefanți cu trompe de hârtie, în buburuze cu aripi de carton, în fluturi din pânză albă și cărți cu pagini îndoite. Avem nevoie să știm că mai putem fi mici chiar și când suntem mari. Avem nevoie de prieteni. Și de înțelegerea lor. De încrederea lor și de tot ce ne pot oferi ei mai bun și mai de luat aminte. Avem nevoie de vise. De visat pe timp de noapte și de împlinit pe timp de zi. Avem nevoie de sfaturi, de încurajări, de complimente. De crezuri, convingeri și aspirații.

Avem nevoie de curaj și de curajoși. De gladiatori și temerari de legendă care să cultive în noi onoarea și spiritul de învingător. Avem nevoie de îndrumare și îndrumători. De ghizi, învățători și mentori. De făuritori de drumuri și sculptori de minte. Avem nevoie de puțin noroc și-o ușă deschisă. De-o fărâmă de șansă și-un strop de determinare. De un dram de decență și-o mână de idei bune. Avem nevoie să credem în Bine, în Bun și-n Bunătate. Avem nevoi stringente să ne știm aproape unii de alții și să ne iubim cu cărțile inimii pe față, la vedere. Avem nevoie să ne fie dor de cei sub ale căror lacăte stau ferecate de ani de zile toate secretele noastre. Avem nevoie de mai multă poezie, de mai multă cerneală, de mai mult elan. Avem nevoie de un Dumnezeu mai calm, mai tenace și mai indulgent cu păcătoșii. Avem nevoie de vindecare, de acceptare, de iertare.

De soare la doză mai avem nevoie, pe care să-l ducem cu noi oriunde și din care să ne luăm puținul de cald și savoare cosmică ori de câte ori ne știm cu motoarele oprite. Ne lipsesc oamenii de cuvânt, aceia care știu să umble peste promisiuni doar cu picioarele goale de teamă să nu le strivească. Sunt cei care au învățat de mici că trebuie să calce galant peste straturile proaspăt sădite cu flori de vorbă bună – și asta nu doar ca să dea exemplu și altora. Avem nevoie de dascăli dedicați și de copii curioși. De mame devotate care n-au uitat cum se face plăcinta cu mere și de bunici care mai știu să spună povești. Și poate de mai multe praguri necălcate avem nevoie. Sau măcar de chei pentru porțile închise dincolo de care ne sunt toate șansele, imprudențele și vorbele neluate în serios.

Avem cu toții nevoie de orologii cu limbile tăiate, care să ne lase să dormim mai mult în diminețile de duminică și să visăm cât pentru doi de-odată. Eu cred că încă avem nevoie să știm că Timpul e de partea noastră și că ziua de mâine nu e trădătoare din fire, ba chiar a fost bine crescută. Avem nevoie de puțin ca să facem mult. De-o bătaie pe umăr și două vorbe de încurajare, cât să ne poarte pașii până dincolo de propriile neputințe. N-avem nevoie să urcăm nici pe soclu de marmură, nici pe tocuri de divă și nici pe catalige ca să aflăm cum se vede lumea de sus. E suficient să credem că aripile cresc doar pe umerii celor care vor să zboare și dorințele noastre vor migra toate către Polul unde visele complotează cu Realitatea până la întrupare. Avem din ce în ce mai multă nevoie de oameni plămădiți din miez de soare, acei oameni sinceri și luminoși cu care nu-ți vine să te cerți niciodată și pe care simți că-i poți iubi pur și simplu, fără să ceri Universului nimic la schimb. Avem nevoie, noi între noi... de noi. În definitiv, dincolo de aspirații și virtuți, avem nevoie de iubire!

*extras din cartea © Eseuri de weekend, vol. II, Liana Ganea

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News