Paști 2020. Tradiții și obiceiuri - Ce trebui să faci pentru sănătate și spor în casă
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. De Paști, în mai multe zone ale țării, românii urmează tot felul de tradiții. Chiar dacă, în această perioadă, întâlnirile cu cei dragi sunt interzise și trebuie să stăm cât mai mult în casă, fiind recomandată distanțarea socială, nu trebuie să uităm aceste minunate obiceiuri.
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. În zona Transilvaniei, există o serie de obiceiuri specifice, unul dintre acestea fiind stropirea fetelor şi femeilor de către băieţi şi bărbaţi, în a doua zi a Paştelui. Scopul este ca acestea să rămână frumoase tot timpul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nicio fată să nu rămână nestropită.
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. La origine, pentru stropit se foloseau găleţi cu apă de izvor, simbolul purificării încă din precreştinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluţe de parfum. În unele sate există şi obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paşte.
Tradiții ouă roșii
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. În ajunul Paștilor, gospodinele vopsesc ouăle roși, culoare care simbolizează sângele Mântuitorului Iisus Hristos, coc cozonacul, iar în noaptea Învierii le duc la biserică pentru a fi sfințite. În dimineața următoare, fiecare se spală pe obraji cu un ou roşu şi altul alb, gest care simbolizează puterea şi puritatea. Din bătrâni se spune că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună.
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. În mai multe sate din Moldova, oamenii își spală faţa cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani şi un ou roşu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Cel care se spală ultimul ia banii. Tot în Moldova se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paşte îşi va găsi sfârşitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul.
Pregăteşte-te de nuntă!
Paști 2020. Tradiții și obiceiuri. În Dobrogea, dar și în Muntenia, după ce oul roșu a fost mâncat, coaja se aruncă la rădăcina unui copac cu flori. Se spune că acela este momentul când vine cu adevărat vremea bună. Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News