Data publicării:

Paste făcute în casă. Chef Joseph Hadad: Făina folosită e foarte importantă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Chef Joseph Hadad a vorbit despre greșelile pe care le puteți evita când pregătiți paste proaspete.

„Sigur că pastele cumpărate sunt rapide, bune, chiar excelente unele dintre ele. Dar plăcerea de a face paste proaspete nu se compară cu desfacerea unei pungi de plastic. Iar pregătirea unor paste de casă nu este prea complicată, însă și aici, ca la majoritatea lucrurilor simple, pot fi făcute mici greșeli care să ruineze rezultatul final.

Așa că v-am pregătit o listă cu acele mărunțișuri care pot fi evitate pentru a obține niște paste excelente.

În primul rând, făina este foarte importantă. Nu folosiți făina de cozonac, ci investiți într-o pungă de semolina, făină din grâu dur, care se folosește în mod normal pentru paste. Acest lucru se va observa imediat în textura lor.

Cu ou sau fără ou. Aceasta este întrebarea.

Pastele pot fi făcute foarte ușor doar din făină și apă, iar acestea sunt mai bune pentru a crea paste cu forme diferite. Pentru varianta în care lichidul care unește făina este oul, și aici rețetele diferă. Sunt bucătari care preferă să folosească doar gălbenușul și alții care folosesc oul întreg sau combinații de ou întreg și un gălbenuș. Sfatul meu este să încercați ambele variante și să vedeți care vă place mai mult. Acest aluat cu ou este recomandat în cazul în care vreți să faceți ravioli, de exemplu.

Pastele fac parte din acea categorie de rețete unde, dacă nu ești un bucătar/ patiser cu zeci de ani experiență, atunci este neapărat necesar să cântărești ingredientele. Gândiți-vă doar la diferențele dintre un ou mic și unul mare și vă veți da seama că nu puteți folosi aceeași cantitate de făină pentru amândouă.

Odată combinate ingredientele, aluatul de paste trebuie frământat foarte bine ca să permită desfășurarea rețelei de gluten din făină, ce ajută la textura lor. În funcție de cantitatea de aluat, trebuie să frământați începând de la 5 minute, iar apoi să lăsați aluatul să se odihnească la rece. O oră ar fi ideal.

Chiar dacă țineți minte de la bunicile voastre care întindeau foi mari cât masa și subțiri cât foița de ceapă, probabil că nu aveți dexteritatea lor, așa că pastele întinse doar cu sucitorul cel mai probabil vor fi prea groase în momentul fierberii. O mașină manuală de paste nu este o investiție mare dacă vă place să le pregătiți în casă și merită pentru rezultatul final.

Din cauza oului, aluatul de paste oxidează dacă este ținut prea mult în frigider. Fie îl țineți ca atare, învelit în folie de plastic, care să prevină oxidarea, fie după ce ați făcut fettucinele, de exemplu, le gătiți în decurs de câteva ore. Și dacă tot ați frământat, puteți face o cantitate mai mare, pe care să o păstrați în congelator. Înveliți bine bila de aluat în folie și puneți-o la congelator unde poate rezista câteva săptămâni fără probleme. Când aveți poftă, o scoateți de cu seară în frigider, iar a doua zi este numai bună de întins”, a scris Joseph Hadad pe blogul său.

„Și nu uitați, pastele proaspete se fierb imediat, le trebuie doar 2-3 minute ca să fie gata, nu le lăsați prea mult în apă ca să se înmoaie și să devină lipicioase”, a conchis Joseph Hadad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel