Partidului Național Democrat Ecologist, un nou partid pe scena politică
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
PND și PER au semnat, joi, protocolul privind înființarea Partidului Național Democrat Ecologist. Potrivit lui Daniel Fenechiu,  cele două partide vor participa împreună, sub sigla partidului nou înființat la alegeri, el făcând referire la situația în care se vor face alegeri parțiale până în 2016.

Daniel Fenechiu a declarat că mare parte din membrii înscriși în partid sunt persoane respectabile, care nu au probleme de integritate și care și-au făcut un nume în politică.

De asemenea, acesta a mai spus că a găsit în persoana lui Dănuț Pop un partener de dialog și consultare.

În cazul în care nu se vor face alegeri parțiale până în 2016, membrii Partidului Național Democrat Ecologist vor participa la următoarele alegeri ca o alianță, care se va numi Polul Național Democrat și Ecologist.

Citește și: PMP-PND, fuziune în Parlament: "Nu vom primi indicații de la Băsescu"

Deputatul a mai spus că va exista o colaborare permanentă între consiliile județene și cele locale.

Una din dorințele exprimate de Fenechiu a fost aceea că ar vrea să se bucure de sprijinul profesorului Mircea Coșa, pentru a face un program economic, care să stea la baza partidului, și care să îmbine cele două proiecte: ecologist și democrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel