Partidul Verde atacă hotărârea Parlamentului României în urma căreia primarii vor fi aleşi din primul tur de scrutin. Reforma statului înseamnă pentru PDL transformarea României într-o feudă a primarilor şi parlamentarilor roşii şi portocalii, se arată într-un comunicat. [caption id="attachment_69691" align="alignleft" width="300" caption="Mugur Mihăescu, preşedintele executiv al Partidului Verde"][/caption]
Foştii comunişti şi-au împărţit încă o dată România. Administraţia publică locală este, de ieri, afacerea privată a celor două partide desprinse din FSN: fostele PD şi PDSR. Prin trucuri legislative, cele două partide moştenitoare ale PCR îşi propun să conserve şi după 2012 controlul asupra primăriilor.
Partidul Verde condamnă cameleonismul şi făţărnicia liderilor “opoziţiei” Victor Ponta şi Crin Antonescu care pozează în „salvatorii neamului şi ai democrației” cu orice ocazie cand apar la televizor. Aceşti tineri politicieni fac jocuri de culise şi le ordonă subalternilor din Parlament să inţieze şi să voteze legi nedemocratice.
De asemenea, preşedintele executiv al Partidului Verde, Mugur Mihăescu, se arată dezamgit de nivelul la care au coborât parlamentarii PSD şi PDL: „Condamnăm PD-L pentru politica economică şi socială iresponsabilă pe care o practică şi pentru măsurile antidemocratice pe care le promovează. Schimbarea legilor electorale pentru a rămâne la putere cu orice preţ este cea mai mizerabilă abordare din politica românească. Cred că nici Ion Iliescu nu a procedat aşa în anii ’90. Pentru buna funcţionare a corupţiei, a minciunii, a demogogiei, a incompetenței în prezent și pentru viitor, USL și-a dat încă o dată mâna cu PD-L pentru scopul comun de a controla administrația locală. Prin această modificare la legea electorală PSD şi PD-L s-au asigurat că primarii le vor ramâne în funcţie şi după alegerile de anul viitor.”
În aceste condiţii, Partidul Verde face încă o dată apel la toţi cetăţenii României să nu ramână indiferenți la jocurile politicianiste din Parlamentul României. Românii obişnuiţi trebuie să iasă la vot în număr cât mai mare pentru că numai cu oamenii obişnuiţi politica se poate face atfel! Doar prin alegerea reprezentanţilor unor forţe politice curate putem avea speranţa că România poate scăpa de mafia care domină Guvernul, Parlamentul şi Primăriile din România, se mai arataă în comunicatul trimis redacţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News