Data publicării:
Partidul Verde din România îi sprijină pe Verzii din Bulgaria
Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
sigla partidul verde
Partidul Verde din România îi sprijină pe Verzii din Bulgaria în alegerile locale şi prezidenţiale din 23 octombrie 2011
Partidul Verde din România, membru al Verzilor Europeni, transmite Partidului Zelenite sprijinul său pentru alegerile locale şi prezidenţiale care vor avea loc în acest weekend în Bulgaria. Preşedintele executiv PV, Ovidiu Iane, prim-vicepreşedintele, Toni Momoc şi secretarul general, Silviu Dumitru au trimis un mesaj de susţinere colegilor bulgari din Zelenite: Georg Tuparev, Daniela Bozhinova şi Stoyan Yotov.
Verzii români doresc colegilor bulgari să ajungă în număr cât mai mare în administraţia publică locală şi centrală pentru a stopa problemele grave de mediu care afectează cetăţenii de pe ambele maluri ale Dunării: centrala nucleară de la Belene, poluarea Mării Negre şi a Dunării sau defrişarea pădurilor. Colegi în Partidul Verde European, Partidul Verde din România şi Verzii din Bulgaria luptă pentru cauze sociale, economice şi de mediu comune: preocupate de criza economică (înţeleasă ca o criză de sistem), ambele partide, ghidate de principiile sustenabilităţii şi dezvoltării durabile cuprinse în „Acordul Verde pentru Europa”, susţin investiţiile în educaţie, sănătate, agricultură eco, energii alternative şi protejarea patrimoniului natural şi cultural din cele două ţări. Verzii din Romania şi Bulgaria susţin interzicerea construcţiei de noi centrale nucleare pe cele două maluri ale Dunării (Belene) şi s-au pronunţat împotriva deschiderii de noi reactoare nucleare la Cernavodă.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News