Data publicării:

Partidul lui Vucic, aflat la putere în Serbia, a câștigat alegerile în Belgrad, la șase luni după acuzațiile de fraudă

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

SNS, partidul președintelui Aleksandar Vucic, a câștigat alegerile din Belgrad, la șase luni de la acuzațiile de fraudă. La acel moment au fost ample proteste naționale și internaționale.

Alegeri prezidentiale 2024

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, a anunțat că partidul său (SNS) s-a impus și în alegerile din Belgrad, la șase luni de la alegerile prezidențiale din Serbia,  care au fost umbrite de fraude, manifestații, proteste la nivel internațional și în fața unei opoziții foate divizate, notează AFP, scrie Agerpres.

”Am avut majoritatea chiar și după 17 decembrie la Belgrad”, a declarat președintele sârb în cursul serii, într-un discurs transmis în direct. ”Dar noi am considerat că nu este suficient de legitim, pentru că alții nu au vrut să formeze o coaliție cu noi.

Acum vom avea 62 sau 63 de locuri”, a spus Vucic. La mijlocul lui decembrie, Partidul Progresist Sârb al președintelui (SNS, dreapta naționalistă) câștigase 49 din cele 110 locuri în consiliul municipal.

La scurt timp după discursul său, focurile de artificii au luminat cerul capitalei.

Potrivit primelor rezultate publicate de Centrul pentru alegeri libere și democrație (CeSID) și Ipsos, SNS a ieșit pe primul loc cu 53% din voturi la Belgrad. Cu 17% din voturi, Kreni Promeni (Mișcare Schimbare), nou venit în opoziție, s-a clasat pe locul al doilea.

Prezența la vot a fost mai mică decât în decembrie - cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare, la ora 18.00 (16.00 GMT), votaseră 37% dintre alegătorii din capitală, față de peste 45% în decembrie, conform singurelor cifre oficiale de participare publicate în cursul zilei.

SNS a negat fraudele de care a fost acuzat în decembrie

În decembrie, ”nereguli”, ”cumpărare de voturi” și ”umplerea urnelor de vot” au cântărit asupra scrutinului, potrivit observatorilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), declanșând două săptămâni de manifestații și proteste internaționale. Fraude pe care SNS le-a negat întotdeauna.

Incapabil să găsească o majoritate, SNS a trebuit în cele din urmă să se resemneze cu noi alegeri.

”Ceea ce sa întâmplat în decembrie s-a întâmplat în decembrie”, a declarat Lamberto Zannier, șeful misiunii de observatori ai OSCE invitată să monitorizeze votul.

”Astăzi avem 120 de observatori în toată țara și vom urmări voturile toată ziua”. Observațiile lor vor fi anunțate luni dimineață în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și: Liderul SNS, desemnat de președintele Vucic să formeze guvernul Serbiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel