Data publicării:
Cioloș, ȘANTAJ la USR? Moșteanu, după zvonurile din presă: E la mintea cocoșului!
Ionuț Moșteanu, deputat USR și purtător de cuvânt al partidului din care face parte, a oferit mai multe lămuriri, după ce în presă a apărut informația potrivit căreia partidul lui Dacian Cioloş i-ar fi pus pe cei din USR să semneze un protocol prin care să se angajeze că îi vor anunţa pe cei din PLUS cu privire la orice decizie luată.
"Nu ne trebuie protocol. Au fost discuţii ieri..."
"Nu este adevărat. Am fost în acea şedinţă. Nu, nicidecum. A fost ieri o ședință a Birourilor Naţionale Reunite, de trei ore şi jumătate, în care avem o decizie. Dacă vă referiţi la partea a doua a deciziei, în care se spunea că mergem împreună la eventuale negocieri, aia nici nu îşi avea rostul că deja se întâmplă asta, e şi spiritul alianţei noastre. Suntem împreună, avem un protocol de alianţă, mergem împreună", a spus Ionuț Moșteanu.
”Nu ne trebuie protocol pentru a ne informa cu privire la fiecare decizie. Au fost discuţii ieri, avem un protocol de alianţă. A fost o discuţie în Birourile Naţionale Reunite despre faptul că sunt, în teritoriu, în ţară, idei care vin de la noi, de la PNL de a sta de vorbă... Până la urmă, e la mintea cocoşului că, acolo unde PSD domină, evident că trebuie să punem un singur candidat de dreapta ca să avem şanse, în foarte multe locuri, ca să nu spargem voturile. S-a discutat, bineînţeles, şi iar e la mintea cocoşului, să mergem împreună la aceste discuţii despre eventuale colaborări locale anti-PSD", a declarat Ionuț Moșteanu pentru DCNews.
Tensiuni în alianță?
"Nu sunt tensiuni, sunt discuţii normale într-un proces în care stabilim împreună candidaţii comuni la primării, la consilii judeţene, listele de consilieri locali şi de consilieri judeţeni, cu intenţia de a aduce în fața votanţilor din fiecare judeţ şi din fiecare localitate cei mai buni oameni, cei mai bine pregătiţi. Asta facem! Sunt discuţii, negocieri în toată ţara şi eu cred că, în săptămâna viitoare, vom finaliza aproape toate discuţiile astea. Bineînţeles că au mai fost nişte întreceri, pe colo, pe colo, dar nu asta contează. Avem judeţe care au semnat protocoalele de alianţă. Chiar astăzi au terminat şi colegii de la Mehedinţi. Mai sunt câteva judeţe. Este chestie de zile, de o săptămână în care vom ieşi cu protocoalele pe toată ţara", a mai spus deputatul USR.
"Numai dictaturile nu acceptă poziţiile critice. Noi nu suntem nici PSD, nici PNL"
"Este corect să fie poziții critice. Partidul ăsta a fost fondat de jos în sus, aşa cum ştiţi. Acceptăm poziţiile critice. Numai dictaturile nu acceptă poziţiile critice. Noi nu suntem nici PSD, nici PNL, nici alt partid. Suntem un partid nou în care respectăm opinia fiecăruia, fiecare vine voluntar, îşi poate spune părerea, părerea este ascultată. Unii mai pleacă, dar asta este viaţa unui partid. Este un organism viu care creşte. Unii vin, poate, cu aşteptări false, unii nu se potrivesc cu echipa, dar important este ca în doi ani am crescut, cel puţin noi, USR, de la 1500 de oameni, la cred că 26.000- 27.000. De la câteva filiale, la 1000 de filiale. Şi asta este lucrul cel mai important! Partidul creşte. Dacă mai sunt voci critice... din nou, dacă sunt critici întemeiate, sunt chiar binevenite", a declarat Ionuț Moșteanu pentru DCNews.
"Săptămâna aceasta şi cealaltă vom închide toată lista"
"În baza protocolului de alianţă politică pe care îl avem între USR şi PLUS, filialele stabilesc aceste protocoale locale, în care ei spun: "din partea alianţei, va candida, în oraşul X, pentru funcţia de primar, Ionescu sau Popescu şi lista de consilieri va fi următoarea". De exemplu, au spus că la Braşov candidatul pentru funcţia de primar va fi Allen Coliban, s-au înţeles foarte bine, au pus în listă cei mai buni oameni de la USR şi de la PLUS, totul în regulă. Asta se întâmplă în foarte multe judeţe. Deja s-a întâmplat în unele. Săptămâna aceasta şi cealaltă vom închide toată lista. Vor mai fi ceva discuţii şi vom ajunge la un numitor comun", a mai explicat Moșteanu.
"Nu există nicio divergență. Sunt discuţii, sunt preferinţe"
"Nu există nicio divergență. Sunt discuţii, sunt preferinţe, ştiţi cum e. Când e vorba să alegi între doi oameni, unii îl preferă pe unul, unii pe îl preferă pe altul. Stau la masă. Discutăm, au fost şi dezbateri făcute în unele filiale. Dacă nu se ajunge la o soluţie, avem un mecanism de arbitraj în protocol şi anume: se fac sondaje între cei doi sau putem avea vot între membrii celor două partide sau chiar vot deschis cu toţi cetăţenii. Acestea sunt mecanismele puse explicit în protocolul de alianţă. Până acum nu au fost folosite, colegii s-au înţeles. Discuţiile sunt normale şi fireşti. Oamenii din ambele partide au venit să facă lucruri bune şi au pus foarte multă energie în povestea asta a noastră comună, a alianţei", a declarat deputatul USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News