Data publicării:

Parteneriatul public-privat, simplificat de guvern

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

1000 de cereri de finanţare depuse în doar 20 de zile. Ăsta este bilanţul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, potrivit premierului Viorica Dăncilă, citează Mediafax. Astfel, executivul a luat decizia simplificării procedurilor pentru parteneriatul public-privat. 

„În ședința de Guvern de astăzi (joi - n.r.) îmbunătățim Fondul de Dezvoltare și Investiții preluând propuneri din teritoriu. În doar 20 de zile au fost depuse 1.000 de cereri finanțare. Extindem acest program. Pentru că România are nevoie de infrastructură modernă includem în domeniul principal al fondului și finanțarea pentru aeroporturi. Simplificăm procedura de solicitare a finanțării pentru că ne dorim mai multă eficiență în realizarea proiectelor. Astfel, eliminăm autorizația de construcție din lista documentelor necesare la depunerea dosarului de solicitare a finanțării. Pentru a nu exista confuzii fac precizarea că acest document va fi în continuare obligatoriu pentru începerea proiectului de construcție”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Premierul a adăugat actul normativ prevede și instituirea unui mecanism pentru simplificarea procedurilor penru fondurile sau societățile de investiții, astfel încât acestea să poată participa la proiecte în regim de parteneriat public-privat.

„Reglementăm modul de implicare a fondurilor sau societăților de investiții, inclusiv a fondului de admininistrare privat care doresc să participe în parteneriat public privat la realizarea proiectelor strategice. Instituim un mecanism simplu prin care fondurile sau societățile de investiții vor transmite scrisori de intenție către Comisia Națională de Strategie și Prognoză până la aprobarea studiului de fezabilitate”, a completat șeful Executivului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel