Data publicării:

Parteneriatul dintre Coreea de Sud şi România, în "cel mai bun moment, la nivel diplomatic". E.S. RIM Kap-soo nu este mulţumit, însă, de situaţia economică

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Parteneriatul diplomatic din Coreea de Sud şi România ar fi la cel mai înalt nivel acum, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cooperarea economică. Ambasadorul Coreei de Sud în România, E.S. RIM Kap-Soo, a explicat ce măsuri trebuie luate, dar şi ce investiţii ar putea face Coreea de Sud în România. 

"La începutul anilor 90 au fost realizate investiţii mari aici, construcţia fabricii de maşini din Craiova şi a portului din Mangalia. Dar a fost acea criză financiară din Asia care a lovit şi ţara mea în 1997 - 1998 şi a forţat retragerea multor investiţii înapoi către Coreea.

Şi apoi în 2008, am semnat parteneriatul strategic. Pentru România, Coreea este prima ţară asiatică ce a început un parteneriat strategic, iar pentru Coreea, România a fost al doilea partener european. Iar începând cu 2008 până acum, în ceea ce priveşte relaţiile politice şi diplomatice, am avut cele mai bune momente. 

Preşedintele nostru a avut o întâlnire cu Preşedintele României acum două zile. Prim ministrul a vizitat România după 27 de ani, iar Prim ministrul român şi preşedintele Camerei Deputaţilor, împreună cu şase miniştri au fost într-o vizită oficială în Coreea.

Şi anul trecut în august, președintele Adunării Naționale a făcut o vizită oficială în România. Deci au fost multe schimburi la nivel înalt. Deci în ceea ce priveşte relatiile politice, diplomatice, avem cel mai bun moment. Dar în ceea ce priveşte situaţia economică, nu sunt fericit.

Pentru că de când Daewoo s-au retras din România, cooperarea noastră economică a scăzut. De exemplu, în ultimii 30 de ani investiţiile au fost de 1,2 miliarde de dolari, iar schimburile bilaterale de 1,3 miliarde de dolari. Sunt cifre foarte mici, iar ca ambasador, nu sunt fericit cu acest număr.

Aşa că observ că există un spaţiu mare între relaţiile noastre diplomatice şi cele de cooperare economică", a declarat RIM Kap-soo la DC NEWS şi Defense România.

Cum poate fi redusă distanţarea, cum pot fi readuse relaţii economice la nivelul parteneriatului strategic


"Asta a fost prioritatea mea de când am preluat mandatul de Ambasador aici anul trecut. Dar nu putem face investiţii mari peste noapte, aşa că mai avem nevoie de timp pentru a micşora această deficienţă şi pentru a aduce cooperarea economică la nivelul parteneriatului strategic.

Va mai lua ceva timp", a mai precizat Excelenţa Sa. 

"După cum ați spus, a fost o delegație importantă a miniștrilor români, iar prim-ministrul coreean a efectuat o vizită în această primăvară la București. Acum despre chestia economică de care ați menționat, credeți că există potențial între Coreea și România pentru că este și o diferență de cultură între țările noastre. Și când spun acest lucru, mă gândesc ca în Coreea este foarte direct, adică am decis ceva, urmăm obiectivul până ajungem la țintă. În Romania e mai mult o atitudine latină. Adică mergem sa mâncăm, ne gândim la vacanţă, nu există spiritul korando în România", a intervenit Bogdan Chirieac.

"Da, când mă întâlnesc cu oficiali din Guvern sau cu parlamentari sau profesori aici în România toţi imi spun despre potenţialul foarte mare dintre cele două ţări în ceea ce priveşte oportunităţile de investiţii şi relații economice.

Asa că am auzit multe despre acest potenţial. Dar pentru mine, mai mult, cel mai important lucru este cum să transform un potențial atât de uriaș în proiecte reale pe teren. Aşa că la întâlnirea din decembrie când cei 12 miniştri s-au întâlnit la Seul şi în Mai când s-au întâlnit la Bucureşti, au agreat că trebuie să creştem relaţiile economice până la nivelul parteneriatului strategic.

Aşa că trebuie să avem un plan strategic de creştere a investiţiilor şi s-a agreat că ar trebui să fie de la guvern la guvern, cu proiecte mari, cum ar fi energia nucleară, energia regenerabilă, apărare, ICT sau infrastructură, acestea sunt foarte importante şi au nevoie de investiţii majore.

Aşa că este construită de guvern şi când va fi o poveste de succes în energie, infrastructură, ICT, atunci va trimite un semnal puternic şi către alte companii coreene să înceapă să se uite la România şi să le stimuleze să crească nivelul de inviestiţii aici", a mai arătat ambasadorul.

"Începând cu energia, aţi avut vreo propunere specifică pentru guvernul român şi dacă da, ce a spus guvernul?", a mai întrebat Chirieac. 

"Da, după cum spuneam prim miniştrii au agreat să împingă nişte indicaţii pentru a creşte cooperarea economică în energie, apărare şi infrastructură. În ceea ce priveşte sectorul energetic, suntem pregătiţi să aducem o contribuţie la construcţia unor reactoare nucleare noi, sau SMR, aceste reactoare mai moderne, şi de asemenea la mentenanţa reactoarelor nucleare actuale. Şi pe lângă asta suntem pregătiţi să susţinem guvernul român în dezvoltarea energiilor regenerabile cum ar fi energia din hidrogen sau cea solară", a concluzionat RIM Kap-soo. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel