Parlamentul ceh a aprobat aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Cele două camere ale parlamentului ceh au aprobat aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO.

Într-o şedinţă care s-a prelungit până după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, Camera Deputaţilor cehi a votat aproape cu unanimitate intrarea celor două ţări nordice în Alianţa Nord-Atlantică. Anterior în această lună, Senatul ceh votase în favoarea admiterii lor în NATO,potrivit Agerpres.

Ultimul pas în procedura de ratificare din Republica Cehă este semnarea de către preşedintele Milos Zeman, care susţine planul de extindere a NATO.

La Summitul NATO de la Madrid, Finlanda şi Suedia au fost invitate oficial să devină membre ale NATO, după ce pe 18 mai cele două ţări au prezentat cererea oficială de aderare la organizaţie. Semnarea protocoalelor de aderare a celor două ţări nordice de către cele 30 de state membre NATO a avut loc la Bruxelles, în 5 iulie.

În mod tradiţional neutre, Finlanda şi Suedia au decis să adere la NATO ca reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie. Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri.

Toate cele 30 de state membre ale NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare a Finlandei şi a Suediei pentru ca acestea să devină membre cu drepturi depline ale Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și:

Biden a parafat ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO

Cele două ţări nordice vor fi 'aliaţi puternici, fiabili şi dotaţi cu importante capacităţi' integrând alianţa militară dominată de Statele Unite, a declarat preşedintele Joe Biden în cursul unei ceremonii de semnare la Casa Albă.

Senatul SUA a ratificat săptămâna trecută cu o largă majoritate cele două protocoale de aderare ale Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică. Toate ţările membre ale NATO trebuie să ratifice aceste protocoale înainte ca aderarea celor două ţări să fie efectivă. Joe Biden a făcut din restabilirea relaţiilor transatlantice, puse la încercare de predecesorul său Donald Trump, o prioritate a politicii sale externe. NATO face parte din 'bazele securităţii' Statelor Unite, a subliniat el marţi.

Liderul administraţiei de la Washington a salutat, de asemenea, faptul că aceste două ţări au 'instituţii democratice puternice' şi armate solide care vor întări NATO.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, preşedintele Joe Biden le-a telefonat marţi omologului său finlandez, Sauli Niinisto, şi premierului suedez, Magdalena Andersson, felicitându-i pentru acest 'pas în plus' spre aderarea lor la NATO. Până în prezent, 23 de ţări membre au ratificat protocoalele de aderare din cele 30 necesare.

Principalul obstacol este Turcia

Principalul obstacol este Turcia, care reproşează Finlandei, dar mai ales Suediei presupusa lor bunăvoinţă faţă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pe care Ankara îl consideră o organizaţie teroristă.

Prin invadarea Ucrainei, preşedintele rus, Vladimir Putin, 'a spulberat pacea şi securitatea în Europa', a afirmat Joe Biden. 'Putin credea că ne divizează (...). A cules, dimpotrivă, ceea ce nu a vrut', a subliniat preşedintele american, citat de AFP.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel