Data publicării:
Parlamentul britanic a fost dizolvat oficial înainte de alegeri
Parlamentul Marii Britanii a fost dizolvat oficial joi, în vederea alegerilor legislative din 4 iulie, scrie AFP.
Partidul Laburist este considerat a fi în faţa conservatorilor aflaţi la guvernare.
În urma deciziei neaşteptate a premierului Rishi Sunak de a convoca aceste alegeri, cele 650 de locuri din Camera Comunelor au rămas vacante începând cu ora locală 00.01 (miercuri 23.01 GMT). A fost lansată campania oficială pentru alegerea succesorilor acestora, care îşi vor prelua mandatul pe 9 iulie.
Amintim faptul că prim-ministrul Regatului Unit, Rishi Sunak, a solicitat recent dizolvarea Parlamentului și i-a solicitat și regelul Charles acest lucru.
'Acum este momentul ca Marea Britanie să-și aleagă viitorul – să decidă dacă vrem să construim pe fundația pe cul are am pus-o în ultimii ani sau să riscăm și să ne aflăm înapoi în punctul de început, fără un plan, fără claritate. Mai devreme astăzi, într-o conversație cu Majestatea Sa Regele (Charles al III-lea), am cerut ca Parlamentul să fie dizolvat. Regele a dat curs acestei cereri și vom avea alegeri generale pe 4 iulie', a zis acum câteva zile Rishi Sunak.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News