Data publicării:

4 miliarde de euro/an, din pariuri

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Economie
WhatsApp
Casă de pariuri
Casă de pariuri

Volumul pariurilor sportive şi casino online şi offline (wagered amounts) din România se ridică, în medie, la valoarea de 4 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor din piaţa de profil.

Jucătorii din piaţă explică faptul că valoarea volumului exprimă totalitatea pariurilor jucate şi nu cifra de afaceri care reprezintă diferenţa între volumul pariurilor jucate şi premiile plătite.

"Aici trebuie să facem o distincţie şi să începem să educăm cititorul, şi anume că una este cifra de afacere şi alta e volumul pariurilor jucate. În această industrie cifra de afacere se judecă fiind diferenţa între volumul pariurilor şi premiile plătite. Dacă dumneavoastră, de exemplu, pariaţi 100 de lei şi ca medie statistică, să spunem, noi plătim premii de 80 de lei, atunci noi rămânem cu o margine de 20 de lei. În industria noastră acei 20 de lei se consideră cifra de afacere şi tot în industria noastră noi plătim impozit pe acea cifră de afacere, adică 16% plus 16% pe profit, plus alte taxe pentru monumente istorice şi aşa mai departe. Deci, avem o fiscalitate specială", a explicat, pentru Agerpres, Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet Holding România.

Estimările oficiale publicate la jumătatea anului trecut de Asociaţia organizatorilor de jocuri de noroc, Rombet, indicau o cifră de afaceri în industria locală a jocurilor de noroc din România de un miliard de euro. În ceea ce priveşte valoarea unui pariu, aceasta începe de la 1 - 2 lei şi ajunge la o medie de 10 lei, iar tenisul de câmp reprezintă al doilea sport după fotbal în care se pariază cel mai mult în România.

Industria jocurilor de noroc este una dintre cele mai reglementate şi transparente în Români, prin intermediul OUG 77/2009, precum şi prin crearea, în 2013, a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel