"În luna mai, când Sezonul România-Franţa este în plină desfăşurare, Festivalul Filmului Francez îşi serbează cea de-a 23-a aniversare cu o ediţie la superlativ: mai multe filme, mai mulţi invitaţi, mai multe oraşe participante", a spus Helene Roos, la sediul institutului.
Ea a precizat că pe parcursul festivalului va putea fi descoperită "toată paleta de nuanţe a cinematografiei franceze - comedii, drame, filme istorice sau poetice, filme de acţiune, alături de documentare şi de animaţii, filme de autor, dar şi filme pentru publicul larg".
"Festivalul Filmului Francez înseamnă 23 de ediţii, înseamnă unul dintre cele mai longevive festivaluri din România şi înseamnă un focus pe cele mai noi producţii franţuzeşti şi cele mai interesante filme, sperăm noi, pentru public, filme care de multe ori nu ajung pe ecranele din România. Deci, este o ocazie unică de a vedea aceste filme, cinematografia franceză fiind una dintre cele mai prolifice şi mai cunoscute nu doar din Europa, ci şi din lume", a declarat Ioana Dragomirescu, coprogramatoare a festivalului.
Ea a spus că în cadrul festivalului vor avea loc 146 de proiecţii, evenimentul desfăşurându-se, pentru prima dată, în 13 oraşe: Bucureşti (8 - 16 mai), Cluj-Napoca (9 - 12 mai), Timişoara (9 - 13 mai), Iaşi (11 - 14 mai), Arad (9 - 11 mai), Braşov (9 - 11 mai), Brăila (10 - 12 mai), Buzău (9 - 10 mai), Constanţa (16 - 19 mai), Piteşti (16 - 19 mai), Sfântu Gheorghe (16 - 19 mai), Sinaia (16 - 19 mai) şi Suceava (10 - 11 mai).
"Vor avea loc proiecţii de filme franţuzeşti din programul festivalului, în unele oraşe mai multe, în altele mai puţine, dar în orice caz este acest demers comun de a ocupa, practic, România şi ecranele din multe oraşe cu filme franceze de calitate, prezentate în premieră. Este important de menţionat că toate filmele pe care le aducem, cu o singură excepţie locală, sunt premiere şi, practic, este o ocazie care nu se va mai repeta, în sensul că ele nu vor fi distribuite, în marea lor majoritate, în România", a mai spus Ioana Dragomirescu.
Ediţia a 23-a a FFE a fost deschisă la Bucureşti cu filmul "Un peuple et son roi/Un popor şi regele său" în prezenţa regizorului Pierre Schoeller.
Pelicula prezintă o frescă despre emancipare şi idealurile revoluţiei de la Paris din 1789, ca piatră de temelie a redefinirii noţiunii de libertate.
Ioana Dragomirescu a afirmat că festivalul este structurat în patru secţiuni principale: Competiţia - dedicată tinerilor regizori - în care şase filme vor concura pentru Premiul publicului, Panorama - o retrospectivă puţin mai largă a ceea ce a fost mai bun în cinematografia franceză în anul care a trecut, Retrospectiva dedicată lui Claire Simon, realizatoare franceză prolifică şi atipică, care va veni în România pentru prima dată, şi Săptămâna Cahiers du Cinema, care va cuprinde o selecţie tematică concentrată pe subiectul muzei române - "La muse Roumaine", în care vor fi prezentate filme care au în distribuţie o actriţă româncă la origine, dar care s-a remarcat în Franţa, într-o selecţie alcătuită de criticul Joachim Lepastier, colaborator stabil al Festivalului Filmului Francez.
În cadrul Săptămânii Cahiers du Cinema, publicul va avea ocazia să o revadă pe actriţa Elvire Popesco pe marele ecran, în sala de cinema a Institutului Francez din România, care îi poartă numele, în filmul "Ils etaient neuf celibataires" / "Cei nouă burlaci", duminică, de la ora 17,45.
În aceeaşi secţiune vor putea fi văzute şi Genica Athanasiou şi Aurora Cornu, muze româneşti care i-au inspirat pe regizorii francezi de-a lungul timpului.
"Le Grand Bain/Înoată sau te scufunzi" (regia Gilles Lellouche) va închide Festivalul la Bucureşti, dar şi la Timişoara, unde va rula după prezentarea proiectului de reabilitare a cinematografului de artă "Studio", în prezenţa ambasadoarei Franţei în România, Michele Ramis.
Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat că FFE înseamnă enorm pentru români, "pentru că întotdeauna rămâi cu regretul că sunt multe filme pe care nu ai cum să le vezi altfel. În Franţa se fac uneori până la 100 de filme pe an şi pe marile ecrane de la noi dacă ajung 10, per total".
Toate filmele sunt prezentate în limba franceză, cu subtitrare în limba română.
În Bucureşti, biletele pot fi achiziţionate online de pe eventbook, de la casieria sălii Elvire Popesco, precum şi de la librăriile Kyralina şi Humanitas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales