Un element central al procesului de învățământ, prezent pe harta dezvoltării copilului, este învățarea, care în cadrul școlii, este strâns legată de un alt element important, respectiv predarea. Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, prezintă câțiva pasi care ar trebui urmați pentru ca elevii să învețe și, totodată, să le facă plăcere să învețe.

Puțini sunt acei dascăli care nu sunt adepții teoriei potrivit căreia predarea ar consta doar în transmiterea unor cunoștințe și care sunt de acord cu viziunea lui Smith, în opinia căruia predarea devine un sistem de acțiuni destinate să inducă învățarea. Deși, această perspectivă lasă o libertate mare cadrului didactic, ea implică o responsabilitate imensă din partea profesorului care este, astfel, nevoit să identifice acea cale prin care elevii săi să reușească să învețe, dar din plăcere.

Deoarece, școala îi cere copilului să învețe (centrându-se pe rezultat), dar mult mai puțin îi oferă și instrumentele necesare (să îl învațe să învețe), profesorul universitar Pânișoară recomandă urmarea unei anumite strategii pentru eficientizarea rezultatelor școlare, care implică mai mulți pași, din care amintește, doar doi mai importanți.

1. Copilul învață dacă informația respectivă este relevantă pentru el. În susținerea acestei teorii, profesorul amintește de nenumărate exemple, când cei mici, de multe ori insuficient pregătiți la diverse materii, excelau la operațiile de adunare, scădere, înmulțire sau împărțire, tocmai pentru că, în viața de zi cu zi, ei erau nevoiți să vândă diverse produse (flori, dulciuri etc.) la colț de stradă sau la șosea pentru a ajuta la supraviețuirea familiei lor.

2. Copilul trebuie ajutat să învețe să-și cunoască mai bine propria persoană. În legătură cu acest sfat, părinții ar trebui să urmărească care este caracteristica principală a propriului copil. Dacă acesta este un vizual, i se va ușura munca prin aranjarea informaților pe hârtii colorate, tabele și grafice etc., în schimb, dacă face parte din tagma celor auditivi, trebuie să i se prezinte explicații bine gândite sau să lectureze cu voce tare. Pentru copilulu cu dominantă kinestezică, dacă se mișcă prin cameră în timp ce învață, atunci este un semn bun pentru cei care fac parte din acest stereotip, însă nu ar trebui să mire pe nimeni dacă un copil se plimbă, citind cu voce tare, deoarece nimeni nu este pur într-un tip sau altul.

Pentru a elucida astfel de mistere, profesorul universitar Pânișoară, aduce în discuție cele patru stiluri de învățare, prezentate de Butler, Cerghit (2002):

- Stilul A care muncește mai bine în mod solitar, își planifică bine activitatea și ajunge la rezultat la termen, ia notițe detaliate, poate pierde imaginea de ansamblu centrându-se pe detalii.

- Stilul B căruia îi place să rezolve probleme, se descurcă mai bine în scris decât la un examen oral, precis și meticulos, are nevoie de multă informație până să înceapă lucrul.

- Stilul C are o deschidere mai mare spre creativitate, se centrează pe imaginea de ansamblul în detrimentul detaliilor, este relaxat și reflexiv, este entuziast, dar poate fie ușor de distras de la activitate

- Stilul D este comunicativ și lucrează mai bine cu ceilalți decât singur, este deschis spre nou, preferă să citească în diagonală, nu-i place prea multă planificare fiind o persoană guvernată de spontaneitate, lasă lucrurile până în ultimul moment.

Potrivit inventarului KAI ”(Inventarul Kirton Adaptare – Inovare), stilurile A și B sunt stilul adaptativ (persoane centrate spre elementele sigure, oarecum rutiniere, care nu-și asumă riscuri, organizate și planificate) iar stilurile C și D ar aparține mai degrabă stilului inovativ (originalitate dublată de eficienţă mai redusă, indisciplină şi dezacord, tentativă de schimbare a regulilor, generarea unui mare flux de idei, capacitatea de muncă de rutină şi de detaliu fiind susţinută pe perioade foarte scurte).

Astfel, părintele poate, pe baza analizei acestor elemente, să afle în ce categorie se încadrează copilul său, dar fără a uita că este vorba despre o dominantă, precum și că, deși stilurile se pot ameliora, ele sunt relativ stabile în timp. Iată de ce a încerca să scoți o persoană meticuloasă și organizată dintr-un inovativ nu are cum să funcționeze.

De asemenea, părinții nu trebuie să uite că fiecare stil are avantaje și dezavantaje dependente de situație, iar pentru a-l ajuta pe copil să învețe, părintele trebuie să se plieze pe cerințele stilului copilului și nu invers, recomandă profesorul Ion-Ovisiu Pânișoară.

Citește mai multe pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News