Părintele Ioan Stancu: Un copilaș plângea și țipa în mijlocul parcului. O singură femeie l-a calmat. Toți au întrebat ce i-a spus
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Părintele Ioan Stancu a fost întrebat de credincioși, în contextul războiului: „Părinte, ce spuneți, se va întâmpla ceva?”

„Am fost întrebat de credincioși: Părinte, ce spuneți, se va întâmpla ceva? Oamenii sunt înspăimântați. Sigur că eu nu pot să răspund ca un politician. Am făcut Armata și sunt mândru de acele luni, chiar am cele mai frumoase amintiri. Am încercat să-i liniștesc pe oameni prin rugăciune. Rugăciunea e relația pe care o face omul cu Dumnezeu, este ieșirea din noi înșine. (...) În zilele noastre, s-a rupt acea relație”, a spus preotul Ioan Stancu în cadrul emisiunii Danei Chera de la Etno TV.

Caută fericirea în durere

„Le-am spus credincioșilor că am văzut cum oamenii îndurerați care veneau din Ucraina în România cu copiii în brațe, să se salveze, în acea suferință, își găseau bunătatea și bucuria întâmpinării. Pur și simplu, deveneau fericiți prin ei înșiși. Românii îi întâmpinau cu o pâine, cu un ceai cald, cu ceva. Românii plângeau de durerea lor, dar erau fericiți că pot ajuta. Caută fericirea în durere.

Acum câteva zile, într-un parc, erau niște copii care se jucau și niște doamne aveau grijă de ei. La un moment dat, un copilaș s-a dus în mijlocul parcului, unde începe să plângă și să țipe. Toată lumea din jur a intervenit. O doamnă de pe bancă s-a dus lângă el, după ce nimeni nu a reușit să-l potolească. A îngenunchiat lângă el. Toată lumea a întrebat ce i-a spus copilașului de s-a potolit dintr-o dată: Nu i-am spus nimic, m-am uitat în ochii lui și am început și eu să plâng. Când a văzut lacrimile mele, copilul a încetat imediat să plângă. Ce înseamnă să vadă vecinii noștri o lacrimă din partea semenului? Participăm la durerea lor și îi ajutăm cu ce putem. Ei au nevoie, în primul rând, de dragostea noastră”, a spus părintele, adăugând că „suntem un popor cu suflet”.

Amintim că Dana Chera, înainte de debutul la Etno TV, a acordat un interviu în exclusivitate pentru DCNews, unde a vorbit, printre alte subiecte, și despre proiectele sale. „În luna februarie începem. Familia mea știe că plec de acasă două zile pentru emisiuni. Timpul pe care îl aloc familiei mele este cel mai important din lume. Am găsit înțelegere în lumea nebună a presei și astfel pot să-mi pot să duc la capăt legământul pe care l-am făcut cu mine și de care țin cu dinții. Voi face două emisiuni. Emisiunea difuzată în ziua de vineri o să fie înregistrată, dar va fi o emisiune de suflet, o emisiune la care țin foarte mult”, a zis Dana Chera, dezvăluind și numele emisiunii: „Tainele minții”. „Este un proiect despre cum să rămânem bine în suflet și în minte”, a explicat Dana Chera.

„Publicul Etno e plin de emoții și acesta este marele meu avantaj. Este un public relaxat, un public care își permite să asculte ceva care îi place, să poarte lucruri care vin din trecut. Seara, toate televiziunile se bat pe acest public, îl fură, trag de el. Ne-am gândit să ținem publicul Etno acasă la el pentru informații, iar informația va veni asumat și empatic. Pentru că am zis de empatie, eu țin foarte mult la acest aspect, adică să fii la televizor pentru omul care se uită la tine, și nu pentru șeful tău, nu pentru patronul tău, nu pentru iubitul tău de acasă. Și cred că asta se simte”, a subliniat Dana Chera.

„Constat cu tristețe că oamenii încearcă să vândă foarte mult ambalaj, iar acești doi ani (n.r. în pandemie) mi-au făcut un tablou fidel realității în legătură cu ce se întâmplă în televiziuni. Multă lume crede că publicul poate fi păcălit, însă publicul e foarte deștept, oamenii simt. Eu aș vrea să rămânem în zona sincerității în relația cu publicul”, a adăugat Dana Chera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel