Părinți de succes: Ion-Ovidiu Pânișoară, despre motivarea eficientă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
În multe domenii de activitate, inclusiv în cel educațional, s-a observat că recompensele externe nu sunt eficiente. De aceea, tactica unor părinți de a condiționa învățarea la un copil de un motivator extrinsec - de exemplu, îți cumpăr X lucru dacă o să primești 10 la școală! - nu este potrivită, afirmă profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației. 

Analizând motivarea eficientă, specialistul în Educație arată că în ultimii ani motivația extrinsecă a fost privită din unghiuri de vedere contradictorii: uneori folosită de părinți și cadre didactice ca unicul mod de a „controla" copiii, alteori s-a considerat că nu ajută la nimic, că elevul trebuie să ajungă să învețe „de plăcere". 

Cercetările realizate de Huffman, Vernoy, Williams şi Vernoy au relevat că, "de multe ori, recompensele externe obţinute de către individ adesea slăbesc interesele personale, bucuria şi satisfacţia încercate de aceştia, din moment ce persoana face un lucru pentru alte motive decât lucrul în sine". De aceea, cumpărătorii care optează să cumpere produse aflate la reduceri promoționale, nu rămân fideli produsului respectiv.

Potrivit altor cercetători, Ryan, Harackiewicz, Manderlinkv, aspectul pozitiv al recompensei externe apare atunci când ea este fundamentată mai degrabă pe competenţă. Recompensa pentru competenţă o să producă un sentiment intens de mândrie şi poate sprijini persoana în dorinţa de a face şi data viitoare la fel de bine.

Părinți de succes: De ce trebuie să gândești de două ori înainte de a spune NU

În plus, profesorul universitar Pânișoară punctează și observațiile lui Carlson, potrivit cărora multe dintre întăririle/recompensele externe primite nu sunt directe, ele fiind legate de comportamentul celui care le primește. Astfel dacă un copil povesteşte bine o istorioară, el poate fi motivat extrinsec prin primirea unei bomboane, poate fi „recompensat" în primul rând de semnalele de interes pe care cei care ascultă istorioara le manifestă.

"În concluzie cu toate că „bombonica" este ușor de cumpărat, ea nu are eficiență prea mare. Nici chiar o pungă de bomboane ori bicicleta pe care și-o dorește copilul", dar nu la fel se întâmplă dacă părintele sau educatorul se arată interesat de ceea ce face micuțul, se bucură de succesele sale sau îl laudă. 

Citește mai multe pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel