Educația copilului este marcată deseori de presiunea pe care nu doar părinții, ci și școala o exercită asupra acestuia prin compararea performanței sale cu a celorlalți copii. Deși scopul acestei presiuni este acela de a-l face pe cel mic să se uite „în dreapta și în stânga" să fie mai bun decât ceilalți, să îi întreacă pe ceilalți, de multe ori cei responsabilii cu educația copilului trebuie să urmărească evenimentele, deorece rezultatul obținut ar putea fi contrar celui dorit. 

Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, oferă câteva detalii despre compararea sociale, fenomen întâlnit atunci când unui copil, părinții îi oferă exemplul fratelui mai mare sau al unui copil al unor cunoștințe. Și la școală, unui elev i se poate da exemplul unui coleg mai bun decât el.

Compararea socială este în sine un fenomen pozitiv și are o importanţă deosebită asupra modului în care individul se poate auto-motiva, susține profesorul universitar Pânișoară, atrăgând atenția însă că dacă este folosit greșit, se poate ajunge la erori: acesta ajunge să îi invidieze pe cei mai buni decât el, să acuze de propriul eșec școala sau familia.

Părinți de succes: Cuvântul, element esențial în influențarea stimei de sine a copilului

Pentru a se evita o astfel de situație nedorită, specialistul în Educație recomandă urmărirea a două perspective:

- compararea ascendentă care presupune că ne evaluăm în raport cu cineva mai bun decât noi într-o anume arie de interes (această perspectivă ne oferă posibilitatea creşterii dorinţei de a ne perfecţiona);

- compararea descendentă (presupune compararea cu cineva care este mai puţin bun decât propria persoană deoarece acest lucru ne oferă o stare pozitivă în ceea ce priveşte propria prestaţie şi o stimă de sine mai mare).

Fiecare dintre ele aduce un plus în aria automotivării, însă doar atunci când nu există extreme şi în situaţia corelării uneia cu cealaltă într-un singur proces, continuu, notează specialistul în Educație.

Astfel, în primul caz, dacă individul nu va reuși să ajungă la performanța persoanei-etalon, va începe să aibă o stimă de sine mai scăzută şi să se autodeprecieze.

În cel de-al doilea caz, persoana respectivă se poate cantona în tendinţa de a se raporta doar la cei mai puţin buni ca el, ceea ce va conduce, destul de repede, la o lipsă de motivare.

Ori, cunoscând aceste riscuri, părinții sau profesorii trebuie să se asigure că urmăresc și barometrul stimei de sine la copil atunci când îi arată o „țintă" pe care o poate atinge cu efort și dăruire

"Dacă acesta începe să scadă trebuie să îi întoarceți privirea în direcția opusă: să îl ajutați să își recapete încrederea că poate să reușească pentru că a făcut acest lucru și altă dată și pentru că este o persoană valoroasă. Tot timpul trebuie păstrat acest echilibru dacă se dorește un copil care să vrea să se perfecționeze, care să vrea să se autodepășească dar care să fie – în același timp – FERICIT!", recomandă profesorul universitar Pânișoară.

Citește mai multe pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News