De la lansarea parfumului Bombshell în 2010, mirosul a devenit unul specific brandului Victoria Secret, dar și unul dintre cele mai profitabile produse. Parfumul care a câștigat mai multe premii, are în compoziția sa note de fructul pasiunii, bujor, vanilie și orhidee, fiind considerat echilibrul perfect între dulce și senzual. Cu toate aceste calități, oamenii de știință, care testau mai multe sprayuri de îndepărtare a insectelor, au fost surprinși de rezultatele pe care le-au obținut în privința parfumului, relatează People.
Studiul ce s-a desfășurat la Universitatea de stat din New Mexico a concluzionat că parfumul Bombshell este la fel de eficient în îndepărtarea țânțarilor asemenea soluției DEET, un produs asemănător cu Autan.
Aromele dulci atrag țânțarii
„Interesant este că parfumul Victoria Secret Bombshell îndepărta țânțarii cu aceeași eficiență, chiar și la 120 de minute de la aplicare”, relata studiul care a fost publicat în 2015, în Jurnalul Științific al Insectelor.
În studiile precedente cercetătorii au descoperit că parfumurile cu note florale atrag țânțarii. Cu toate acestea, în 2015, oamenii de știință au fost surprinși în momentul în care au folosit parfumul pentru a atrage țânțarii. În loc ca insectele să vină spre mirosul dulce, s-au comportat la fel ca în prezența unui repelent.
„Surpinzător, parfumul pe care l-am testat, Victoria Secret Bombshell a fost un repelent cu efecte ce au durat mai mult de 120 de minute”, a arăta studiul.
Victoria Secret a trecut prin ape tulburi. Proprietarul brandului s-a schimbat
Retailerul american de modă L Brands se apropie de încheierea unui acord în privinţa vânzării Victoria's Secret către fondul de investiţii Sycamore Partners, potrivit CNBC.
Sycamore, cu sediul în New York, care administrează active de aproximativ 10 miliarde de dolari, este specializată în valorificarea reţelelor de magazine clasice cum sunt Staples, Talbots şi Nine West.
Informațiile privind posibila vânzare apar după ce Wall Street Journal a raportat luna trecută că firmele au purtat discuţii, iar CEO-ul L Brands, Les Wexner - cel mai longeviv CEO din S&P 500 - a avut în vedere demisia.
Wexner se luptă cu criticile pentru relaţia strânsă cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein, care i-a gestionat averea timp de aproximativ 20 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!