Data publicării:
Parchetul General a deschis dosar, după ce Traian Băsescu a fost declarat turnător la Securitate, pentru fals în declarații
Parchetul General a deschis un dosar in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații.
Potrivit România TV, Parchetul General a deschis dosar in rem, după ce Traian Băsescu a fost declarat turnător la Securitate, pentru fals în declarații.
”Pe 31 martie 2022, Parchetul General ne-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declarațiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații”. (...) În 24 iulie 2020, în urma unei sesizări formulate de GIP, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații săvârșite de Traian Băsescu în dosarul 112/P/2020.
În data de 13 iulie 2020, GIP a sesizat Parchetul în legătură cu faptul că Băsescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în 2004 și 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European. Toate aceste declarații sunt false.
În 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității. Judecătorul a stabilit că Băsescu – Petrov „a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. În 23 martie 2022, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel, hotărând, definitiv, că Băsescu a colaborat cu Securitatea. Traian Băsescu știa că a fost informator al Securității și, cu toate acestea, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea.”, a anunțat Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News